Timpul de constructie al celei mai noi cladiri a fost de doar cinci luni, intre ianuarie si mai 2016, desi mai multi arhitecti i-au transmis ca i-ar trebui cel putin un an si jumatate. “Inainte de cladire era un cort mare care, folosit fiind timp de patru ani, se degradase din mai toate punctele de vedere. Ambitia mea a fost sa construiesc o cladire de evenimente foarte moderna si am reusit, desi am avut mult de munca cu ISU, pentru a le arata ca structura laminata este de doua ori mai rezistenta decat cea metalica”, povesteste, mergand incet pe marginea unui iaz, antreprenorul.

Peisajul este cel putin extraordinar, departe de zgomotul orasului. Trecem pe langa un iaz si, zambind, Capusan imi spune ca sunt pesti care depasesc si 15 kilograme si sute de pesti mai mici, de doar 4-5 kilograme. “Oferim clientilor si un pachet pentru pescuit sportiv, le punem la dispozitie si undite…”.

50% dintre cei care sunt cazati la SunGarden Golf & SPA Resort sunt straini, in special din Italia si…Israel. “Au inceput sa vina turisti cu pachete de 3-5-7 zile. Au venit la un moment dat 8-10 doamne in etate pentru tratament, sa petreaca o saptamana linistita. Am mai avut un grup de francezi de 25 de persoane, au stat sapte zile si am simtit ca visul meu se implineste. Oameni civilizati, educati, care consumau micul dejun, la amiaza lunch-ul cu vin si cina care era un ritual placut”. Pe langa cazare, clientii lasa foarte multi bani pe partea de facilitati”, spune Nicolae Capusan.

Eurofin: Siguranta la locul...
Citeste si: Eurofin: Siguranta la locul de munca, o problema nationala!

Investitia initiala in terenul de golf s-a ridicat la circa 1 mil. de euro si, desi nu produce profit, este un instrument de marketing extraordinar.

Cel mai eficient instrument de marketing? “Avem o firma colaboratoare din Bucuresti care se ocupa de partea aceasta, dar cel mai bun instrument este… terenul de golf. Exista aceasta tendinta de intoarcere a omului la natura. Omul fuge de civilizatie cat poate de mult, uneori oamenii se refugiaza chiar si in locuinta proprie pentru a fugi de “agresiunea” celorlalti. Oamenii simt, chiar si energetic, negativitatea, si noi o eliminam si incarcam vizitatorii cu energii pozitive”.

Terenul de golf, 9 gauri dintre care 3 in constructie, atrage in special oameni de afaceri. “Golful este inca privit in Romania ca un sport pentru elite, scump, dar, de fapt, se compara cu ski-ul sau chiar tenisul ca preturi”, spune antreprenorul.

Vince Kelly, irlandez profesionist in golf si antrenor, ne asteapta in zona de antrenamente si, cu un umor deosebit, imi arata cum sa lovesc cu crosa. Bineinteles, la prima lovitura abia ating bila si abia dupa cateva minute reusesc o lovitura cat-de-cat.

Dana Ababei, ANEVAR: Piata de...
Citeste si: ANEVAR: Piata rezidentiala din Cluj a ajuns la "suprasaturatie"

“Oferim in pachetele corporate si o ora de antrenamente de golf si atunci Vince intra in actiune. Si are grupuri chiar si de 20-30 de oameni”, spune Nicolae Capusan. Investitia initiala in terenul de golf s-a ridicat la circa 1 mil. de euro si, desi nu produce profit, este un magnet important. Este considerat cel mai frumos teren de golf din Romania.

Din intreg business-ul, segmentul corporate acoperea in 2014-2015 circa 50%, dar intre timp a crescut puternic zona de clienti privati, asa ca ponderea corporate a scazut.

Oricat de mare este problema, dau senzatia echipei ca totul e OK, sa stea linistiti. Si asta ii determina pe ei sa treaca de la starea de stres, tensiune, la decizii rationale.

Ciprian Paltineanu, angel...
Citeste si: Trei calitati esentiale pe care un angel le cauta intr-un fondator

“Avem in constructie doua sali de evenimente plus inca 40 de camere si, in viitorul mai indepartat, vom avea si casute exclusiviste plus o extindere a Spa-ului, la care deja lucram. Cand vor fi gata, vom reusi sa acomodam mult mai multi oaspeti, dar si evenimente de business. Visul meu este sa transform sala care gazduieste in prezent in general nunti, intr-o sala de prezentari exclusiviste – o prezentare de moda, prezentari de masini de lux si asa mai departe”, spune antreprenorul.

Spa-ul este format din doua zone distincte insumand in total 1.400 mp: zona de Aqua Therapy cuprinde o piscina de relaxare cu gheizere, paturi de masaj, jeturi, Tepidarium, dus emotional, sauna turceasca, bazin apa sarata, private spa si 5 cabinete pentru terapii. Zona Amedeea cuprinde vatra cu foc de lemne, zona de relaxare “vulcan area”, hamam, salt sauna, aroma sauna, bio sauna, sauna finlandeza, ciubarul cu apa rece, fantana de gheata, bazin de apa rece, sezlonguri de relaxare incalzite, taverna, piscina din pestera; Investitia ajunge la peste 3 milioane de euro.

Cum reactioneaza cand se loveste de probleme

Ca orice om de afaceri, Nicolae Capusan se loveste deseori si de provocari majore. Il intreb cum reactioneaza si ce face atunci cand se afla in impas.

“In primul rand am grija de echipa, desi nu sunt implicat operational in niciunul din business-uri, ocupandu-ma de partea de strategii, dezvoltare, creativitate. Cand vad ca sunt probleme in organizatie, in primul rand ma intereseaza starea de spirit a echipei. Oricat de mare este problema, le dau senzatia ca totul e OK, sa stea linistiti. Si asta ii determina pe ei sa treaca de la starea de stres, tensiune, la decizii rationale. Orice problema, oricat de mare ar fi, cu exceptia mortii, se poate rezolva.

Bogatia noastra nu este SunGarden sau altceva, ci este in interiorul nostru. Cat de bogati suntem acolo, cu aia mergem mai departe”, subliniaza antreprenorul care a investit in resort undeva intre 10 si 15 milioane de euro, de la inceputuri pana in prezent.

SunGarden Golf & SPA Resort are o echipa de 9 manageri si 150 de angajati. “Proiectul nu a fost gandit pentru bani; daca se intretine de unul singur, pentru mine este excelent. Daca scot bani in plus, nu fac altceva decat sa innobilez locatia, sa continui sa o dezvolt. Pe langa camerele suplimentare, mici casute exclusiviste sau cele doua sali de conferinte, vreau sa deschid si un restaurant doar cu peste proaspat”, mai spune antreprenorul.

Evident, masura succesului este data de bani si ani in sir si-a pus intrebarea daca este bine ceea ce face, avand in vedere ca 5-6 ani a mers pe minus si abia apoi au aparut rezultatele.

Gradul de ocupare al resortului a fost de 42% in 2017; in primele sase luni ale anului curent, business-ul a inregistrat o crestere de 20% a veniturilor, comparat cu aceeasi perioada a anului trecut. Locatia va aduce curand 25 de milioane de lei anual.

Lanturi hoteliere si planuri pentru revigorarea Herculane

Alaturi de fiul sau Vlad, Nicolae Capusan detine un lant hotelier format din trei imobile, avand insa o achizitie recenta in Herculane – faimosul hotel Decebal, aflat in paragina in prezent, ca mare parte din candva aglomerata si cautata localitate.

“Nu am sesizat in ce ma bag! Ideea este ca atunci cand am mers acolo, dus de fiul meu, am venit inapoi plangand. Mi-am spus ca nu se poate, ca roman, sa stai nepasator la ce se intampla acolo”, povesteste antreprenorul.

Balbe ale statului roman

Partea de documente si partea de autorizatii este aproape imposibila, spune antreprenorul.

“Dupa 8 luni am depus documentele pentru continuarea proiectului de reabilitare a hotelului; in trecut s-a facut partea de structura si am dorit sa continui. Legea imi permite, insa dat fiind faptul ca proiectul este din 2003, nimeni nu-si asuma responsabilitatea sa-mi dea autorizatia pe litera legii”, povesteste Nicolae Capusan.

“Primaria mi-a respins proiectul, mi-a spus sa o iau de la inceput ca a trecut prea mult timp. Am dat o multime de bani pe expertiza…dar degeaba”.

“La minister mi-au spus ca un aviz o sa il iau peste un an de zile, pentru ca in Bucuresti sunt zeci de documente care stau la rand la comisie. Si un proiect precum Decebal va necesita 2-3 comisii, care se schimba destul de des deci…este haos, nu stiu sa ii dau data de finalizare, din pacate, dar vom lupta pana cand vom reusi”.

Iar daca cineva pare hotarat si cu expertiza necesara sa reuseasca ce isi propune, acesta este Nicolae Capusan, cel care a reusit din nimic sa construiasca o oaza de lux si liniste, SunGarden.