Afacerile celor mai mari producatori de mezeluri din Romania au fost in crestere anul trecut, insa nu toate companiile au fost mai profitabile in 2017 decat in anii anteriori. Liderul pietei de mezeluri ramane Unicarm, insa in cadrul clasamentului marii producatori isi schimba pozitiile, urcand sau coborand, in functie de evolutiile inregistrate in anul anterior.

Apetitul romanilor pentru produse din carne mai sanatoase este in crestere, drept dovada investitiile masive realizate de producatorii romani care au inceput sa renunte la adiviti si E-uri pentru a veni in intampinarea acestei caracteristici a comportamentului de consum. Investitiile insa au impact asupra afacerilor derulate de producatorii romani, care ori au inregistrat cifre de afacere mai mici, ori si-au diminuat profitul inregistrat. Mai jos evolutia primilor zece producatori de mezeluri din Romania, clasament dominat de afaceri antreprenoriale de succes, care au luat nastere dupa Revolutie si au reusit sa se impuna pe piata romaneasca.

producatori mezeluri

1. Unicarm

Liderul pietei de mezeluri ramane Unicarm, companie controlata de omul de afaceri satmarean Vasile Lucut. Unicarm a obtinut anul trecut afaceri de 142,9 milioane euro (653,2 milioane lei), aproximativ asemanatoare cu cele obtinute in 2016: 145 milioane euro (651 milioane lei).

De asemenea, profitul net obtinut de Unicarm in 2017 s-a situat la acelasi nivel cu cel inregistrat in 2016: de la 4,29 milioane euro (19,2 milioane lei) la 4,31 milioane euro (la 19,6 milioane lei).

Activitatea companiei a debutat in aprilie 1997 cu o productie de 500 kg/zi, realizata cu 25 de angajati. Anul trecut, numarul mediu de angajati ai Unicarm era de 2.800.

2. Cris-Tim

Pe a doua pozitie in topul producatorilor de mezeluri se afla Cris-Tim, care a obtinut afaceri in crestere anul trecut si a avansat un loc in clasament. Recunostinta Prod Impex SRL, compania care administreaza fabrica de mezeluri Cris-Tim din Filipestii de Padure a avut in 2017 o cifra de afaceri de peste 101,5 milioane euro (463,9 milioane lei) si un profit net de 2,29 milioane euro (10,5 milioane lei).

Businessul Cris-Tim a fost in crestere semnificativa fata de 2016, cand afacerile producatorului de mezeluri se situau la 82,7 milioane euro (370 milioane lei), iar profitul net obtinut era de 1,83 milioane euro (8,2 milioane lei).

Cris-Tim este afacerea familiei Timis, inceputa in anii ‘92. Omul de afaceri s-a extins, de-a lungul timpului, si in industria de lactate, imobiliare si retail.

3. Caroli Foods

Producatorul de mezeluri Caroli a avut anul trecut afaceri in usoara scadere si a ajuns pe pozitia a treia in clasament, insa a reusit sa-si mentina la acelasi nivel profitul. Compania care a luat nastere in 1994 a bifat afaceri de 91,9 milioane euro (420 milioane lei), un profit net de 3,5 milioane euro (16 milioane lei) si a avut un numar de 972 de angajati, in usoara scadere fata de 2016, cand avea peste 1.000 de angajati si o cifra de afaceri de 95,6 milioane euro (429 milioane lei).

Caroli Foods si-a lansat activitatea intr-o fabrica mica din Bucuresti in 1994 si, de-a lungul celor doua decenii de existenta, a reusit sa dezvolte 5 branduri cu peste 200 de produse: Caroli, Campofrio, Sissi, Maestro si Primo. Grupul Caroli include firmele Caroli Foods Group SRL, Caroli Brands SRL, Caroli Management SRL and Tabco - Campofrio SA. Actionarul majoritar in cadrul grupului este compania Kenes BV.

4. Diana

Producatorul din Ramnicu Valcea, detinut de familia Craciunescu, care s-au extins si in domeniul retailului, a inregistrat anul trecut afaceri de peste 77 milioane euro (351 milioane lei), un profit net de mai bine de 3,1 milioane euro (14,3 milioane lei) si un numar de angajati de aproximativ 650.

Comparativ cu 2016, desi afacerile Diana au fost in crestere, de la 68,9 milioane euro (309 milioane lei), profitul net a fost in usoara scadere, de la 3,59 milioane euro (16 milioane lei) la 3,1 milioane euro (14 milioane lei).

Diana a luat nastere in 1991, avand ca principal obiect de activitate comercializarea produselor alimentare si nealimentare. In 1997, fondatorul Dumitru Craciunescu a investit in prima unitate proprie de productie pentru carne si preparate din carne, domeniu in care s-a extins de-a lungul timpului, odata cu preluarea Carvil SA (fosta Intreprindere de industrializare a carnii) din Ramnicu Valcea.

Pe langa productie, afacerea familiei Craciunescu detine o retea de 50 de supermarketuri Diana in 5 judete: Valcea, Dolg, Arges, Gorj si Olt.

5. Fox

Producatorul de mezeluri din Bucuresti, detinut de Cornel Vulpe si fiul sau, Dan Vulpe, a inregistrat afaceri in crestere in 2017 fata de anul anterior, de la 44,4 milioane euro (199 milioane lei) la 48,5 milioane euro (221 milioane lei). Fox Com Serv SRL este cea mai mare companie a familiei Vulpe, care mai detine si Fox Com Serv Distribution, care se ocupa de vanzarea si distributia mezelurilor.

In schimb, in ceea ce priveste profitul net inregistrat de producatorul Fox, acesta a fost in usoara scadere in 2017 fata de anul precedent: de la 2,8 milioane euro (12,7 milioane lei) la 2,5 milioane euro (11,6 milioane lei). Fox avea anul trecut un numar de 434 de angajati.

Brandul Fox, detinut de familia Vulpe, a luat nastere in 1992 si detine o fabrica de productie in Bucuresti.

6. Scandia Food

Producatorul Scandia Food, controlat de familiie Gaspar si Crestin, si cu o traditie pe piata inca din 1922, a bifat anul trecut afaceri in crestere: de la 44,6 milioane euro (200 milioane lei) din 2016 la 46,8 milioane euro (214 milioane lei) in 2017.

Profitul, pe de alta parte, a fost diminuat: daca in 2016 Scandia Food obtinea un profit net de 1,7 milioane euro (7,9 milioane lei), anul trecut producatorul roman a bifat doar 389.000 euro. Tot in 2017, Scandia avea 573 de angajati.

Scandia Food este lider pe piata conservelor pe baza de carne din Romania; desi exista pe piata inca din 1922, initial sub denumirea de Fabrica Theil, Scandia s-a extins in productia de mezeluri in 2010, an in care a intrat si pe piata restaurantelor quick service, unde detine 3 restaurante in Bucuresti.

Scandia Food SRL a fost preluata in 2010 de familiile Gaspar si Crestin.

7. Aldis

Businessul familiei Naghi, infiintat in 1990, a fost in usoara scadere anul trecut, de la afaceri de 46,2 milioane euro (207 milioane lei) din 2016 la 44,6 milioane euro (204 milioane lei) in 2017, ajungand de pe pozitia a cincea pe a saptea in clasament.

Aldis a inregistrat un profit net de peste 411.000 euro (1,8 milioane lei) in 2017, in crestere fata de anul anterior, cand obtinea un profit de aproximativ 166.000 euro (744.332 lei). Anul trecut, Aldis avea 956 de angajati.

Aldis a fost infiintat in 1990 de sotii Naghi in Calarasi si este administrat in prezent de Alina Naghi, dupa ce omul de afaceri George Naghi si-a pierdut viata intr-un accident nautic. Aldis detine doua branduri – Aldis si Campis – si are in portofoliu in jur de 200 de produse din carne.

8. Convenience Prod

Convenience Prod, unul dintre cei mai mari exportatori de mezeluri si produse din carne din Romania, detinuta de grupul austriac Gierlinger Holding, fondat de Johann Gierlinger si familia Aichinge, a avut afaceri in crestere, insa businessul a fost mai putin profitabil in 2017.

Astfel, daca cifra de afaceri din 2017 s-a situat la 36,2 milioane euro (165 milioane lei), in crestere fata de anul anterior – 31,9 milioane euro (143 milioane lei) – profitul net obtinut anul trecut a fost doar de 36,700 euro (167.000 lei), mult mai mic decat cel din 2016: 703.800 euro (3,1 milioane lei). Tot anul trecut Convenience Prod avea 472 angajati.

9. Ferma Zootehnica

Pentru compania Ferma Zootehnica, un business romanesc fondata in 1993, care detine brandurile Mara Muu si Pui de Morosan, 2017 a inseamnat majorarea cifrei de afaceri, insa diminuarea profitului.

Astfel, cifra de afaceri a companiei Ferma Zootehnica a crescut de la 29,9 milioane euro (134 milioane lei) din 2016 la 35,6 milioane euro (162,7 milioane lei) in 2017.

In ceea ce priveste profitul net inregistrat, Ferma Zootehnica a obtinut anul trecut aproximativ 758.000 euro (3,4 milioane lei), in scadere fata de 2016, cand obtinea un profit net de 1,04 milion euro (4,7 milioane lei).

10. Sergiana

Sergiana, businessul familiei Necula, care a luat nastere in 1992 si s-a extins rapid de-a lungul timpului, a inregistrat afaceri in crestere anul trecut, in timp ce profitul producatorului de mezeluri s-a mentinut relativ asemanator.

Daca in 2016 producatorul din Brasov bifa afaceri de 30,6 milioane euro (137 milioane lei), anul trecut cifra de afaceri a urcat la 34,9 milioane euro (159 milioane lei).

In ceea ce priveste profitabilitatea, Sergiana a obtinut anul trecut un profit net de 1,05 milioane euro (4,8 milioane lei), relativ aseamantor cu cel inregistrat in anul anterior: 1,36 milioane euro (6,1 milioane lei). Tot anul trecut, producatorul avea 625 de angajati.

Producatorul de mezeluri face parte din grupul Sergiana, care pe langa productia de carne si mezeluri, detine si restaurantele Sergiana, magazinele Sergiana si ferme de porci, vite si culturi de cereale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri