Businessul de fashion Stefanel, cel mai longeviv brand de fashion de pe plan local, va inregistra anul acesta o crestere organica de pana in doua cifre, a declarat Cornelia Nicolae, managerul care conduce operatiunile Stefanel Romania de peste 8 ani. Desi valoarea bonului mediu a crescut in 2018, vizitele clientelor Stefanel s-au rarit, ceea ce va duce la aceeasi crestere pe care brandul o are anual.

„Deja ne batem cu noi, avem un business liniar, sanatos, Stefanel nu se dezvolta ca brandurile de masa si de la an la an avem cresteri organice. Nu mai avem unde sa deschidem magazine, nu am inchis nicio locatie, in ultimii ani majoritatea retailerilor se plang ca au probleme cu personalul, dar noi avem o rotatie de personal foarte mica si ma mandresc cu echipa Stefanel, cu care am reusit sa atingem rezultate notabile pe piata romaneasca, e foarte putin loc pentru noi sa mai crestem acum”, a declarat Cornelia Nicolae.

Stefanel detine in Romania o echipa formata de 80 de persoane in cele 13 magazine. Planurile de deschideri de noi locatii nu figureaza pe agenda Stefanel din moment ce nu sunt deschideri de noi centre comerciale, dar nici artere stradale dezvoltate.

„Nu ne-am lovit de multe provocari sau lucruri care sa traga businessul inapoi. Nu deschidem magazine noi pentru ca nici nu sunt deschideri de centre comerciale in orase de interes pentru Stefanel, excludem orasele mici. Cat despre locatiile stradale, avem in Bucuresti, Brasov si Sibiu, dar in rest nu sunt zone sau orase unde am putea deschide magazine stradale”, explica managerul Stefanel.

Cresterea bonului mediu in cadrul Stefanel in acest an fata de 2017 a fost de doua cifre, insa vizitele clientilor nu au mai fost atat de dese, iar businessul a ramas stabil. „Propunem mereu piese atemporale, care rezista in timp, stau in garderoba mai multi ani si nu mai generam aceeasi rotatie ca un brand de mass market”, spune Cornelia Nicolae.

Pe langa Romania, Cornelia se ocupa de operatiunile Stefanel si in Polonia si Turcia. Iar daca Polonia este o piata la fel de stabila ca Romania, in Turcia lucrurile stau diferit din cauza volatilitatii lirei turcesti. „In Turcia inregistram cresteri spectaculoase, septembrie 2018 versus septembrie 2017 a iseamna o crestere de 70%. Insa in Turcia avem problema cursului de schimb valutar care schimba tot tabloul: daca facem conversia la euro, anul acesta suntem pe minus desi am inregistrat crestere de 70% in lire turcesti fata de anul trecut”, spune Cornelia.

Pentru anul in curs, pentru Romania, managerul Stefanel spera la o crestere de 8%-9%, iar colectia de toamna-iarna, lansata recent, precum si faptul ca ultimele trei luni ale anului genereaza cele mai mari vanzari, ar putea conduce la o crestere de 10%. „Colectia este extrem de buna si as indrazni sa tintesc si mai sus, la 10%, acum depinde de ce o sa se intample in piata si cat de stabile vor fi lucrurile”, incheie Cornelia Nicolae.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri