Compania Wizz Air a anuntat o noua etapa de extindere a retelei de transport din Timisoara, prin alocarea unei aeronave Airbus A320 aditionale si adaugare a patru noi rute bazei locale, precum si cresterea frecventelor pe unele dintre cele mai populare rute existente.

Noul Airbus A320 din flota Wizz Air inseamna o investitie de peste 100 de milioane de dolari. Odata cu sosirea noii aeronave la Timisoara, in luna septembrie 2019, flota Wizz Air din Romania va creste la 27 de aparate de zbor, dintre care trei la baza din Timisoara. Cresterea flotei va spori capacitatea Wizz Air in Romania cu 10,5% fata de perioada anterioara, aceasta ajungand la 9,5 milioane de locuri la vanzare in 2019.

Incepand cu septembrie, cele mai noi zboruri Wizz Air vor conecta Timisoara cu Billund, Danemarca, orasul de origine a renumitei companii Lego, doua orase din Germania, Nuremberg si Karlsruhe/Baden-Baden, situate la granita cu Franta, cu unele dintre cele mai atractive castele din tara, precum si cu Doncaster/Sheffield, in Marea Britanie, perla Epocii Victoriene.

Tot din luna septembrie va creste frecventa curselor Wizz Air care decoleaza din Timisoara. Astfel, numarul zborurilor saptamanale catre Bari, Brussels Charleroi si Dortmund va creste de la 2 la 3, cel al zborurilor catre Memmingen/Munich West va creste de la 3 la 5, iar numarul zborurilor catre London Luton va creste de la 7 la 12.

"Suntem incantati sa anuntam alocarea celei de-a treia aeronave la baza din Timisoara. Aceasta investitie inseamna mai multe locuri de munca in Romania in cadrul Wizz Air, dar si multe oportunitati accesibile de calatorie pentru clientii romani. Mai mult, inseamna si mai multe rute interesante spre Europa, cu acces facil la din ce in ce mai multe destinatii pentru pasagerii din Timisoara. Speram ca cele patru noi zboruri din Timisoara catre destinatii interesante cum ar fi Billund in Danemarca, Baden-Baden si Nuremberg in Germania si Sheffield in Marea Britanie vor fi bine primite de pasagerii nostri. Suntem siguri ca noile curse vor aduce si mai multi calatori internationali si vor consolida relatiile de business dintre Romania si restul Europei", a declarat Tamara Vallois, Head of Communications la Wizz Air.

Directorul aeroportului Timisoara, Daniel Idolu, spera ca noile curse Wizz Air sa atraga nu doar turistii romani care vor sa calatoreasca in Europa, dar si strainii care sa vina sa viziteze Romania.

"Pentru Aeroportul Timisoara, introducerea acestor rute este bine-venita deoarece reflecta un interes al populatiei regiunii de vest pentru aceste destinatii, dar si al locuitorilor din zonele deservite de cele patru aeroporturi pentru Timisoara. Partenerul nostru, Wizz Air, a facut studii de piata si s-a consultat indelung cu administratia aeroportului inainte de a lua decizia de a introduce aceste patru noi destinatii si de a creste frecventele pentru celelalte cinci. Ne dorim ca aceste curse sa atraga nu doar romani care doresc sa calatoreasca spre aceste destinatii dar si cetateni din zona de deservire a acestor aeroporturi pentru a vizita zona de vest a Romaniei si viitoare capitala culturala a Europei", a declarat directorul aeroportului Timisoara, Daniel Idolu.

Primul zbor Wizz Air din Timisoara a decolat in 2008, iar de atunci compania a devenit lider pe aeroportul Traian Vuia cu peste 4,8 milioane de pasageri transportati pana in prezent. In 2018, Wizz Air a transportat mai mult de 730.000 de pasageri pe cursele din Timisoara.

In 2018, Wizz Air a transportat peste 8,3 milioane de pasageri din si spre Romania, mai mult cu 14% fata de 2017. In Romania, operatiunile Wizz Air vor facilita anul acesta 6.000 de locuri de munca in industrii conexe.

Citeste si: Wizz Air lanseaza o noua ruta catre Spania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri