Compania romaneasca Blue Air a anuntat ca Grupul German Zeitfracht a intrat in actionariatul companiei noastre, detinand 10% din capitalul social.

Negocierile au fost demarate la sfarsitul anului 2018, semnarea documentelor de transfer avand loc in data de 12 decembrie 2018. Ulterior, Zeitfracht a indeplinit toate procedurile prevazute in legistatia din Germania pentru achizitii de participatii in societati straine, proceduri ce au fost finalizate la inceputul lunii Februarie 2019.

Odata aceasta etapa obligatorie incheiata, a fost demarata procedura de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti a noului actionariat al Blue Air. Cu experienta in aviatie, logistica, investitii si consultanta, Zeitfracht este un business de familie cu o istorie de peste 70 de ani. Avem increderea ca valorile si expertiza grupului german vor completa strategia de dezvoltare a Blue Air.

Lansata in anul 2004, Blue Air a transportat in cei 14 ani de activitate peste 26 de milioane de pasageri, dintre care peste 5 milioane de pasageri in 2018, si este un jucator important in randul companiilor aeriene pan-europene.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri