Impactul OUG 114/2018 asupra pietei gazelor naturale din Romania este diametral opus scopului declarat de initiatori. Un studiu realizat de Deloitte Romania, la solicitatea Asociatia Romana a Companiilor de Explorare si Productie Petroliera (ROPEPCA), arata ca Ordonanta va avea efecte negative asupra pietei de gaze naturale si a intregii economii din Romania, afectand in cele din urma consumatorul.

Printre cele mai importante efecte ale acestui act normativ, identificate de realizatorii studiului, se numara scaderea contributiilor la bugetul de stat, perturbarea concurentei din piata de gaze naturale, esecul de a proteja consumatorii casnici, dar si riscul declansarii unor investigatii la nivel europena pe tema unui potential ajutor de stat pentru consumatorii industriali.

„ROPEPCA a atras atentia opiniei publice cu privire la efectele pe care membrii nostri le prevad ca urmare a OUG 114/2018. Studiul realizat de Deloitte analizeaza impactul actului normativ in baza datelor publice disponibile si confirma consecintele negative pentru economia romaneasca si pentru consumatori. Dorim ca prin acest instrument sa contribuim la informarea corecta a opiniei publice despre efectele acestei Ordonante si speram sa facilitam intelegerea necesitatii revizuirii masurilor impuse asupra pietei de gaze naturale prin OUG 114/2018”, afirma Saniya Melnicenco, presedintele ROPEPCA.

Studiul a confirmat estimarea efectului negativ direct asupra bugetului de stat de peste 2,2 miliarde de lei anual, pe care ROPEPCA a semnalat-o in ultimul comunicat de presa pe marginea acestui subiect.

De asemenea, piata concurentiala a gazelor din Romania va inceta in cele din urma sa existe in perioada aprilie 2019 - martie 2022. Obligatia de a vinde gaze naturale la un pret reglementat va face concurenta in productia de gaze naturale sa scada, intrucat producatorii independenti mici nu isi vor putea finanta operatiunile la un pret plafonat, sustin reprezentantii organizatiei.

Doar consumatorii vulnerabili trebuie protejati

Studiul Deloitte mai arata ca, desi interesul consumatorilor casnici a fost anuntat ca fiind in centrul acestor masuri de reglementare, impactul lor multiplu asupra pretului final, prin introducerea impozitului de 2% pe cifra de afaceri aplicat tarifelor, sau prin recuperarea pierderilor din trecut ale furnizorilor catre consumatori casnici, pot duce la un pret cu amanuntul mai mare, contrar scopului OUG 114/2018. Pentru a proteja interesul consumatorilor, ne confirma expertii Deloitte, Romania ar trebui sa evalueze cu atentie implementarea adecvata a conceptului de consumator vulnerabil, sa acorde sprijin financiar direct celor care au nevoie si sa evite subventionarea gospodariilor care depasesc venitul mediu la nivel regional/national.

Mai mult, consumatorii industriali romani vor beneficia de preturi interne ale gazului stabilite in mod arbitrar la o valoare plafonata, mult sub preturile pietei, ceea ce va duce la acuzatii din partea comunitatii europene privind primirea unui ajutor de stat.

Analiza Deloitte a fost realizata pe baza datelor din surse publice, a resurselor si expertizelor proprii ale Deloitte. Mentionam ca, in ceea ce priveste datele legate de productia interna, Deloitte a apelat la datele Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, care indica o crestere a productiei interne in urmatorii ani. De aceea, analiza arata un scenariu mai optimist decat cel la care se asteapta operatorii din piata. Conform unei analize interne a ROPEPCA, din cauza reducerii proiectelor de investitii in urma OUG 114/2018, precum si a opririi productiei din zacamintele marginale care nu vor mai fi rentabile prin aplicarea noului pret reglementat, productia interna va scadea.

In prezent, in Romania exista peste 400 de zacaminte petroliere si peste 13.000 de sonde active, prin eforturile companiilor din sector, asigura peste 90% din consumul Romaniei de gaze naturale. Pentru mentinerea constanta a nivelului productiei de titei si gaze este nevoie de investitii semnificative si de un cadru fiscal stabil, predictibil si competitiv.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri