Directorul de marketing al Petrom OMV Romania, Meyer Tamas, si directorul general al OMV si presedinte al CA Petrom, Wolfgang Ruttenstorfer, au fost audiati de procurorii DIICO, ca martori, in dosarul privatizarilor strategice, capitolul privind vanzarea celor opt procente Petrom catre salariati.
Tamas le-a spus procurorilor ca pe parcursul timpului a avut mai multe convorbiri telefonice si intalniri cu Dorinel Mucea si ca, acesta i-ar fi cerut pentru MEC mai multe bonuri de benzina, pentru o cantitate de 850 de litri.

OMV a onorat aceasta solicitare cu aprobarea lui Wolfgang Ruttenstorfer, care, la randul sau, a povestit ca a incheiat in Austria un contract de consultanta intre OMV si firma Energan, reprezentata de Stantchev, contract in baza caruia bulgarul a primit drepturi limitate de consultanta, dar nu a avut nici un moment "calitatea de consultant personal al presedintelui OMV", informeaza NewsIn.

Energia de la Nuclearelectrica, motiv al acuzarii lui Benyatov

Vadim Benyatov este acuzat de tentativa de subminare a economiei nationale, din cauza contractelor prin care grupul international Marco a cumparat energie ieftina de la societatea Nuclearelectrica, se spune in referatul prin care se cere prelungirea mandatelor celor patru arestati din dosar.

Procurorii DIICOT au decis extinderea cercetarilor pentru Stamen Stantchev, Mihai Radu Donciu si Vadim Benyatov, pentru noi fapte de tradare si spionaj legate de industria nationala de aparare si de SC Nuclearelectrica.

Vadim Benyatov a fost deja acuzat de tentativa de subminare a economiei nationale, chiar din cauza contractelor pentru energie ieftina aranjate in favoarea grupului Marco. in sarcina acestuia s-a retinut elaborarea de acte pregatitoare pentru folosirea MEC, prin OPSPI si SC Nuclearelectrica SA, "in dauna economiei nationale, a achizitionarii de energie electrica, in favoarea grupului international Marco".

Benyatov, implicat in contractele privilegiate semnate de grupul Marco

In 20 iunie 2005, Stamen Stantchev se intalneste la sediul Ministerului Economiei si Comertului cu ministrul Codrut Seres. in timpul acestei intrevederi, Stantchev este interceptat de SRI in timp ce poarta o discutie telefonica cu Ciprian Paltineanu (vicepresedinte tot la Credit Suisse First Boston). Bulgarul ii spune colegului sau: "Sunt cu domnul ministru si intreaba unde este oferta pentru Hidroelectrica?".

Imediat dupa incheierea intalnirii de la minister, Stantchev il suna din nou pe Paltineanu si ii si ii confirma discutia favorabila pe care ar fi avut-o cu Seres. Paltineanu raspunde: "O voi trimite intr-o ora (oferta pentru Hidroelectrica - n.n.). De asemenea, vom pune o clauza de imputernicire in contract. Una pe care doar sa o semneze. Semnatura ne confera imputernicirea de a incepe intreaga procedura. Nu avem nevoie de alte informatii... De asemenea, intr-o ora vei primi intrebarile pentru Nuclearelectrica. Am vorbit cu oamenii lui Vadim. Vadim Benyatov era, potrivit mentiunilor din referat, "implicat la momentul respectiv, in urma solicitarii reprezentantilor grupului rusesc Marco - ce controleaza industria autohtona de aluminiu, in identificarea unei posibilitati ca Credit Suisse First Boston sa-si coroboreze demersurile cu partea rusa pentru determinarea autoritatilor romane de resort sa aprobe incheierea unui contract pe termen lung de furmizare a energiei electrice, in conditii neconcurentiale, catre SC Alro Slatina, de la Hidroelectrica si Nuclearelectrica".

Potrivit referatului de propunere a celor patru arestari din dosarul privatizarilor strategice, ministrul economiei, Codrut Seres, ar fi mijlocit si obtinerea unor contracte ieftine de energie produsa de Hidroelectrica si de Nuclearelectrica, pentru Alro Slatina.

Cum a penetrat Marco "cercurile mari pe energetica"

La capitolul in care se vorbeste de componenta energetica a dosarului, procurorii au anexat o convorbire telefonica purtata, in 16 decembrie 2005, intre Valery Krasnov (vicepresedintele grupului de firme Marco) si Vadim Benyatov, in cadrul careia se vorbeste de opozitia fostului secretar de stat Ivan, din Ministerul de Finante, care nu era de acord ca firmele sa semneze contracte pe termen lung la Nuclearelectrica.

In cadrul discutiei inregistrate de SRI, Krasnov spune, printre altele ca "a intrat in cercurile mari pe energetica", adr pomeneste de acel mic inconvenient numit Ivan. Benyatov il linisteste spunand ca, "daca se va impune, noi vom avea o discutie separata cu Ivan"...

Partea foarte interesanta apare spre sfarsitul convorbirii, cand se pomeneste despre relatia dintre presedintele PC, Dan Voiculescu, si ministrul de atunci al economiei, Codrut Seres. Benyatov catre Krasnov: "Nu se stie cine il poate influenta pe Ivan. Eu cred ca Vociulescu si ministrul nu sunt foarte buni. De aceea, trebuie sa intelegeti cum poate fi influentat. Noi avem acces la aceasta persoana (ministrul Seres - nora procurorilor) prin niste baieti locali (Stantchev, Mucea - nota procurorilor) si noi putem sa-i implicam in aceasta chestiune adca considerati ca este necesar".

Reteaua celor noua capete de acuzare

Seres Codrut - fost ministru al economiei si comertului, a fost pus sub invinuie, in 20 decembrie, sub acuzatia de tradare prin divulgare de informatii secrete si de sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational, adica a retelei de spionaj organizate de Stamen Stantchev.

Stamen Stantchev - Este acuzat de spionaj si organizarea acestei retele de spionaj. Consultant al Credit Suisse First Boston Europe Londra si Credit Anstalt Investement Bank Corporate Finance Beratungs GmbH Austria, este considerat de procurori creierul acestei retele.

Susak Michal - Acuzat de spionaj. Este vicepresedinte pentru pietele emergente al companiei Credit Suisse First Boston Europe Londra, in prezent fiind director executiv al fondului de investitii PPF Investements.

Vadim Benyatov Don - Acuzat de spionaj. Era responsabil, in cadrul Credit Suisse First Boston Europe Londra, pentru problemele privind pietele de energie emergeneta sau in curs de formare.

Mucea Mihai Dorinel - tradare prin transmitere de secrete. Fost adjunct al sefului Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului.

Donciu Mihai Radu - tradare prin transmitere de secrete. Fost consilier al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei, cu responsabilitati pe linia privatizarii agentilor economici in subordinea ministrului.

Flore Mircea Calin - acuzat de spionaj. Era reprezentant permanent in Romania Credit Suisse First Boston Europe Londra.

Neagoe Robert Marius - tradare prin transmitere de secrete, fost sef al Directiei Juridice a Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului.

Mustafa Oral - acuzat de complicitate la savarsirea infractiunii de spionaj, "canal de legatura" intre membri retelei.

Nuclearelectrica a vandut electricitate catre Grupul Marco la un pret peste cel de productie, a declarat directorul general al companiei, Teoader Chirica, dar tot el sustine ca la vremea respectiva nu exista o piata, ca sa spuna daca era sub pretul acesteia.

"Energia electrica vanduta de noi catre Alro era vanduta la preturi care depaseau costurile de productie", a spus Chirica. Citat de NewsIn. Intrebat, daca livrarile de energie catre Alro, parte a Grupului Marco, se faceau la nivelul pretului pietei, directorul general al Nuclearelectrica a raspuns ca "la momentul respectiv nu exista o piata pentru ca nu aparuse Piata Contractelor Bilaterale de Energie (platforma a bursei de energie n.n.)". Oficialul companiei producatoare de electricitate din sursa nucleara a mai aratat ca, pana in prezent, procurorii nu i-au cerut niciun fel de informatii in acest caz.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri