Autoritatea italiana pentru protectia datelor personale a aplicat vineri o amenda de un milion de euro retelei sociale Facebook pentru implicarea sa in scandalul Cambridge Analytica, potrivit AFP

Autoritatea italiana pentru protectia datelor personale a aplicat vineri o amenda de un milion de euro retelei sociale Facebook pentru implicarea 'Autoritatea pentru protectia datelor a aplicat Facebook o sanctiune de un milion de euro pentru actiuni ilegale comise in dosarul ''Cambridge Analytica'', societatea care printr-o aplicatie pentru teste psihologice a avut acces la datele a 87 de milioane de utilizatori si le-a folosit pentru a incerca sa influenteze alegerile prezidentiale din 2016 din SUA', se mentioneaza intr-un comunicat oficial, conform Agerpres.ro.

Cambridge Analytica s-a aflat in 2018 in centrul unui scandal care a afectat in mod grav reputatia Facebook.

Societatea a dezmintit ca ar fi colectat si exploatat datele personale a 87 milioane de utilizatori Facebook - fara acordul lor - in scopuri politice printr-o aplicatie de teste psihologice.

Potrivit autoritatii italiene de supraveghere a datelor personale, 57 de italieni au descarcat aplicatia care permite sa se colecteze datele prietenilor lor pe Facebook, fara consimtamantul acestora din urma. In acest mod, un numar total de 214.077 de utilizatori italieni ai retelei de socializare au fost in situatia ca datele lor personale sa fie accesate fara sa-si fi dat acordul.

'Suntem ferm angajati in protejarea vietii private a persoanelor si am investit in resurse, in tehnologii si parteneriate, am angajat numai in ultimul an mai mult de 20.000 de persoane implicate in securitate', a reactionat Facebook intr-un comunicat.

'Vom examina cu atentie decizia autoritatii (italiene) de protectie a vietii private si vom continua sa lucram cu ea pentru mai multa claritate', se mai spune in comunicat.

In decembrie trecut, autoritatea italiana pentru concurenta a aplicat o amenda de 10 milioane de euro Facebook, acuzand compania ca vinde datele utilizatorilor sai fara a-i informa in mod corespunzator.

In alte tari din Europa, autoritatea britanica de reglementare (ICO) a impus Facebook o amenda de 500.000 de lire sterline (565.000 de euro) in noiembrie trecut in cazul Cambridge Analytica. In Spania, grupul a fost condamnat in septembrie 2017 de Agentia locala de protectie a datelor (AEPD) la plata unei amenzi in valoare de 1,2 milioane de euro, noteaza AFP. sa in scandalul Cambridge Analytica, potrivit AFP

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri