Piata beneficiilor din Romania a crescut in ultimii ani pe fondul provocarilor din piata muncii, astfel incat acum putem vorbi cu certitudine de o maturizare a acestui sector. In 2018, valoarea medie anuala a bugetului de beneficii flexibile acordate unui angajat a fost de 4.260 de lei, aproape dubla fata de bugetul din anul 2014, atunci cand BenefitOnline.ro a lansat solutia de beneficii flexibile in Romania.

Valoarea pachetelor de beneficii extrasalariale in Romania a crescut de la aproximativ 7% din totalul veniturilor anuale ale unui angajat in anul 2014, pana la circa 12% in anul 2019. "Acest lucru este o dovada vie ca angajatorii au dat o importanta din ce in ce mai mare motivatiei si retentiei angajatilor, dar si dorintei de eficientizare a bugetelor de beneficii", a declarat, pentru wall-street.ro, Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

In prezent, platforma BenefitOnline.ro este folosita de peste 120.000 de angajati, din peste 250 de companii din industrii precum call-center & BPO, IT&software, Servicii, Productie, Servicii Financiare si Retail.

Vacantele, in top 3 beneficii extrasalariale

Cele mai accesate beneficii, dupa valoarea cheltuita, au fost, in prima jumatate din 2019, tichetele de masa, cadourile (carduri si tichetele cadou) si vacantele (turismul intern), care au intrat prima data in top 3.

In primul semestru din 2019, angajatii au cumparat, prin intermediul BenefitOnline.ro, vacante in valoare de peste 8,5 milioane de lei, fata de 4 milioane de lei, in 2018. Principalele destinatii de vacanta alese de angajati sunt Valea Prahovei, statiunile de pe litoral, Delta Dunarii, Cluj-Napoca si Sighisoara.

"Doar in primele 6 luni, angajatii au realizat circa 10.500 de tranzactii in sectiunea Turism intern, cumparand vacante in valoare de peste 8,5 milioane de lei, cu peste 75% mai mult decat in tot anul trecut. In 2018 au fost facute peste 21.000 de tranzactii in sectiunea de Turism in Romania, in valoare de 4 milioane de lei, prin intermediul BenefitOnline.ro. Ne asteptam ca anul acesta angajatii sa cumpere vacante de peste 15 milioane de lei in platforma de beneficii extrasalariale BenefitOnline.ro", a precizat Stelian Bogza.

Tot anul acesta au fost incluse in lista de beneficii deductibile tichetele culturale (taxate doar cu 10% impozit pe venit pentru angajati), despre care fondatorii BenefitOnline.ro spun ca vor deveni destul de populare in randul angajatilor in viitorul apropiat.

In ultimii trei ani, bugetele cheltuite de companii pentru beneficiile angajatilor au avut o evolutie spectaculoasa, de la 46 de milioane de lei, in 2017, la 114 milioane de lei, in 2018, la 110 milioane de lei in primele sase luni din 2019, adica aproape la fel de mult cat s-a cheltuit in tot anul 2018.

Putem vorbi cu certitudine de o maturizare a pietei de beneficii din Romania, prin diversificarea din ce in ce mai mare a paletei de categorii, furnizori si sisteme de acordare, aproape intotdeauna corelate si cu alte instrumente de motivare si invatare implementate de echipele de HR, in functie de profilul si nevoile angajatilor din aceste companii

Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro

Millennials sunt angajatii pentru care beneficiile acordate de angajatori sunt mai importante chiar decat salariul in sine. Potrivit datelor BenefitOnline.ro, platforma a fost utilizata de Millennials in proportie de 68,8%, Baby Boomers - 2,2%, Generatia X - 16,7%, Generatiei Z - 12,2%.

Baby Boomers si angajatii din Generatia X au optat preponderent pentru vacante in Romania, pensii private si cursuri profesionale. Reprezentantii Generatiei Y si-au ales beneficii precum cadouri, transport, sport, cursuri profesionale si telecom & electroIT. Cei mai tineri angajati, din Generatia Z, au optat mai ales pentru cadouri, sport si telecom & electroIT.

"Angajatii care se simt apreciati la locul de munca sunt mai putin interesati sa isi schimbe jobul, iar cu cat angajatorii sunt mai atenti la nevoile angajatilor si arata flexibilitate in relatia cu acestia, cu atat vor reusi sa creasca nivelul de motivatie si implicit retentia lor in companie. Beneficiile extrasalariale sunt, de multe ori, diferentiatorul principal de care tine cont un angajat atunci cand decide sa accepte un nou loc de munca sau sa-l mentina pe cel actual. De aceea, beneficiile si modul in care acestea sunt oferite de catre companii au impact direct in piata muncii si fac diferenta intre un angajator obisnuit si un employer of choice", a explicat Stelian Bogza.

Afaceri duble in 2019 si extinderea internationala

In 2018, BenefitOnline.ro si-a dublat afacerile, ajungand la 32 de milioane de lei, cu un profit de aproximativ 2 milioane de lei. De unde vine aceasta crestere?

"Intr-o cercetare facuta in randul partenerilor nostri, peste 75% dintre companiile care au ales BenefitOnline.ro pentru a-si motiva angajatii spun ca utilizarea platformei de beneficii flexibile le faciliteaza administrarea mai usoara a beneficiilor acordate si ii ajuta in procesul de retentie. Aceste avantaje au fost validate pana acum de aproximativ 3,5% din companiile sectorului privat (reprezentati de circa 120.000 de angajati care folosesc solutia) si ne ofera un cadru potrivit pentru a ne dezvolta in continuare, dorinta noastra fiind de a ajunge la 170.000 de angajati pana la finele anului 2019 si o cifra de afaceri de minimum 55 de milioane de lei", a spus Stelian Bogza.

Pentru 2019, fondatorii BenefitOnline.ro vizeaza diversificarea listei de beneficii accesibile angajatilor si sa ajunga de la 3.000 de beneficii unice, la peste 3.500.

"O alta directie de dezvoltare este achizitionarea de abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiectii cinematografice, muzee, festivaluri, filme, etc., ca urmare a unei modificari legislative care aduce in lumina noile tichete culturale, ce vor putea fi acordate lunar, in limita a 150 de lei, angajatul platind doar 10% impozit pe venit, la fel ca in cazul tichetelor de masa si voucherelor de vacanta", a adaugat cofondatorul BenefitOnline.ro.

In plus, compania vizeaza extinderea in Bulgaria si Serbia, unde au initiat deja discutii cu companii din aceste tari.

Citeste si: Cel mai scump beneficiu pentru un angajat? Valoare de 24.000 de lei!

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri