Uniunea Salvati Romania cere demisia presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Razvan Vulcanescu, pentru dezastrul provocat de blocarea, timp de 18 zile, a sistemului care gestioneaza functionarea cardurilor de sanatate.

De asemenea, USR solicita si demisia purtatorului de cuvant Daniel Osmanovici pentru declaratia insultatoare si cinica la adresa romanilor.

USR considera ca este inacceptabila situatia de la CNAS care pune in pericol sanatatea romanilor bolnavi si vulnerabilizeaza alte sute de mii de pacienti prin incapacitatea medicilor de a elibera retete si documente medicale.

“Cinismul se simte ca pestele in apa in politica si administratie, dar sunt unele momente in care, oricat de tabacit ai fi, ramai fara replica si chiar ti se face rau, fizic. In februarie 2019, la inceputul lunii, am adoptat pe repede inainte, in cadrul Comisiilor reunite de Sanatate si Tehnologia Informatiei, un buget suplimentar pentru profesionalizarea si extinderea departamentului de programare “in house” al CNAS, ideea fiind intarirea capacitatii profesionale a Casei de a reactiona si reconfigura sistemul informatic care inregistreaza si gestioneaza sute de mii de operatiuni si activitati medicale. Abrambureala din guvernul Dancila, numirea unei incompetente apropiate de Valcov la sefia Casei, blocarea fondurilor – sunt tot atatea motive pentru care acest departament inca nu exista, iar blocajele sistemului informatic sunt la ordinea zilei.”, transmite deputatul USR Tudor Pop, membru in Comisia pentru sanatate si familie.

Sistemul CNAS a costat 200 de milioane de euro si a avut probleme inca de la lansarea sa din anul 2010. Mai mult, sistemul a fost lasat fara mentenanta ani de zile si a avut nevoie de 11 acte aditionale pentru a functiona rezonabil.

“In anii in care s-a realizat mentenanta, aceasta a fost contractata cu firma Teamnet controlata de infractorul Sebastian Ghita. Este o bataie de joc pe 15 milioane de euro fara nicio penalitate pentru dezastrul informatic (ne)gestionat. Iar acum, in loc sa fie adus la standarde, se doreste inlocuirea lui la un cost estimat de 100 de milioane de euro. Mai mult, se doreste reasezarea platformei informatice a Casei de Asigurari in Parteneriat Public-Privat – practic o externalizare a serviciului de management al datelor medicale ale pacientilor din Romania, ceea ce nu se intampla in nicio tara civilizata”, transmite senatorul Adrian Wiener, medic de profesie, membru in Comisia pentru sanatate si familie.

In fata haosului creat de incompetenta CNAS, USR solicita:

  1. Sa publice pe pagina proprie de internet statistici in timp real privind functionarea si continuitatea sistemelor Platformei informatice din asigurarile de sanatate, incluzand rata de erori si timpii de nefunctionare. Aceasta solicitare a fost depusa inca din decembrie 2018 la Comisia pentru Sanatate si Familie sub forma de amendament (PLx 593/2018), dar amendamentul nu a fost inclus in proiectul de modificare a legii.
  2. Un raport privind dezvoltarea si finantarea departamentului de IT in-house al CNAS pentru care comisiile reunite de Sanatate si Tehnologia Informatiei au votat alocarea unui buget suplimentar in decembrie 2018, respectiv in plenul Camerei Deputatilor in februarie 2019.
  3. In momentul declansarii modului de avarie, medicii de familie sa aiba garantia ca retetele medicale sau serviciile realizate vor fi decontate.
  4. Audit extern/independent privind starea actuala a SIUI (Sistemului informatic unic integrat) in vederea identificarii solutiilor necesare pentru o platforma informatica sigura, predictibila si stabila.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri