Hotelul Intercontinental a realizat, anul trecut, afaceri de 13 milioane euro, iar pentru anul acesta preconizeaza o crestere cu 10-15% a cifrei de afaceri, fata de 2006, au declarat oficiali ai hotelului.
Profitul brut al anului trecut a fost de 35 - 40% din cifra de afaceri, in jur de cinci miloane euro. "In 2006, Intercontinental a inregistrat o cifra de afaceri de 13 milioane euro, in crestere cu 55% fata de 2005, iar nivelul profitulului, inainte de scaderea cheltuielilor non-operationale, a reprezentat circa 35-40% din acesta valoare (4,55-5,2 milioane euro). Pentru 2007, preconizam o crestere a cifrei de afaceri cu 10-15% fata de 2006, pana la aproximativ 15 milioane euro", au spus reprezentantii companiei.

Datorita procesului de renovare a hotelului, in acest moment sunt doar 283 de camere disponibile, dintr-un total de 423, ceea ce a influentat cifra de afaceri pe 2006, au mai aratat oficialii Intercontinental.

In ceea ce priveste investitiile, compania intentioneaza, in urmatoarele cateva luni, sa finalizeze planul renovarii majore a hotelului, plan care acopera camerele de oaspeti, barul, restaurantele, spatiul de conferinte, precum si "back of the house", partea de hotel unde se desfasoara operatiunile si la care clientii nu au acces, informeaza NewsIn.Managerul britanic Jonathan Sopee este, incepand cu data de 15 ianuarie, noul director general al hotelului Intercontinental Bucuresti, iar numirea sa face parte din implementarea contractului de management al hotelului cu lantul Intercontinental Hotel Group, semnat in decembrie 2006.

Lantul Intercontinental Hotels este prezent in Romania si prin intermediul marcii Crowne Plaza, fiind interesat si de extinderea pe piata cu alte branduri, precum Holiday Inn si Express by Holiday Inn. Compania hoteliera Intercontinental a inregistrat, dupa primele noua luni ale anului 2006, pierderi de 938.062 lei (circa 265.000 euro) si o cifra de afaceri de 30,93 milioane lei (8,76 milioane euro), potrivit datelor remise de companie bursei electronice Rasdaq. Prin comparatie, in primele noua luni ale anului precedent, 2005, compania hoteliera Intercontinental a inregistrat pierderi de 3,78 milioane lei (1,06 milioane euro).

Veniturile totale ale companiei hoteliere Intercontinental, dupa primele noua luni ale anului 2006, s-au cifrat la valoarea de 11,68 milioane lei, fata de 9,16 milioane lei, in perioada similara a anului 2005. Cheltuielile totale ale companiei au fost de 12,62 milioane lei dupa primele trei trimestre din 2006, iar in perioada similara din 2005, de 12,94 milioane lei.

Actionarii Companiei Hoteliere Intercontinental Romania au stabilit, in cursul lunii octombrie a anului trecut, componenta Consiliului de Administratie (CA) al societatii, care va fi format din Viorel Paunescu, Thomas Moser, Daniela Teodoru, Hans Rutti si Razvan Paunescu.

Principalii actionari ai societatii sunt RHIC Holding, inregistrata in Luxemburg (49,1%), Lido SA (11,8%), Finmacht (5,1%) si Viorel Paunescu (4,8%) compania dispunand de un capital social in valoare de 83,85 milioane lei. Compania hoteliera Intercontinental are in patrimoniu si Hotelul Lido din Bucuresti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri