In conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare si prevederile Hotararii de Guvern nr. 722/2016 pentru aplicare normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011, Primaria Municipiului Bucuresti, in calitate de autoritate publica tutelara, a demarat procesul de selectie pentru 7 pozitii de membru in Consiliul de Administratie al Companiei Municipale Tehnologia Informatiei Bucuresti S.A.

Cerinte generale minime obligatorii care vor fi indeplinite de membrii Consiliului de Administratie al Companiei Municipale Tehnologia Informatiei Bucuresti S.A. :

1. Sa aiba cetatenie romana sau cetatenie a altor state membre ale Uniunii Europene, cu conditia sa aiba domiciliul in Romania;

2. Cunoasterea foarte buna a limbii romane (scris si vorbit);

3. Sa fie absolvent(a) unui program de studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in cadrul unei institutii de invatamant superior;

4. Sa nu fi fost destituit(a) dintr-o functie din cadrul unor institutii publice sau al unor intreprinderi cu capital majoritar de stat sau sa nu fi avut incetat contractul individual de munca pentru motive disciplinare in ultimii 3 ani;

5. Sa nu fi fost revocat/a din functia de administrator in ultimii 5 ani;

6. Este apt(a) din punct de vedere medical (atestata pe baza de documente medicale);

7. Are capacitate deplina de exercitiu;

8. Sa nu fie intr-o situatie prevazuta de art. 6 din O.U.G. nr.109/2011;

9. Sa nu fi facut politie politica, asa cum este definita prin lege;

10. Sa nu faca parte concomitent din mai mult de 3 (trei) consilii de administratie ale intreprinderilor publice (regii autonome sau societati comerciale), conform art. 7 din O.U.G. nr. 109/2011;

11. Sa nu aiba inscrieri in cazierul fiscal si judiciar.

Competente specifice:

a) sa aiba minimum de cunostinte, aptitudini si experienta necesara pentru a-si indeplini cu succes mandatul de administrator;

b) sa cunoasca responsabilitatile postului si sa isi poata forma viziuni pe termen mediu si lung;

c) sa aiba capacitatea de asumare a responsabilitatilor fata de intregul consiliu si sa dea dovada de integritate si independenta;

d) sa aiba cunostintele necesare, aptitudinile si experienta in critica constructiva, munca in echipa, comunicare, cultura financiara, luarea de decizii si detectarea tiparelor pentru a contribui la activitatea consiliului ca intreg.

 cel putin doi dintre membrii consiliului de administratie trebuie sa aiba studii economice sau juridice si experienta in domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar de cel putin 5 ani;

 cel putin doi dintre membrii consiliului de administratie sunt administratori neexecutivi si independenti, in sensul art. 138² din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

 cel putin un membru al consiliului de administratie trebuie sa detina competente in domeniul contabilitatii si auditului statutar, dovedite prin documente de calificare pentru domeniile respective.

 nu poate fi mai mult de un membru din randul functionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autoritatii publice tutelare ori din cadrul altor autoritati sau institutii publice.

Profilul fiecarui membru al Consiliului de Administratie

Administrator 1 - Profil Generalist, este necesar sa aiba:

1. studii superioare finalizate cu diploma de licenta

2. minimum 1 an de experienta in specialitatea studiilor

3. cunoastere a procesului strategic, poate evalua optiunile strategice si riscuri, identifica prioritatile strategice si contribuie prin prezentarea de directii strategice executivului, in scopul de a oferi valoare si crestere pentru organizatie pe termen lung.

4. managementul riscului: intelege importanta evaluarii si atenuarea riscurilor organizationale si este familiarizat/a cu metodologiile si procesele pentru indeplinirea cerintelor managementului de risc.

5. managementul capitalului uman - cunostinte si experienta de management strategic al resurselor umane si poate asista consiliul la evaluarea strategiilor de resurse umane ale societatii, in vederea alinierii cu viziunea, valorile si obiectivele societatii.

6. o intelegere a sistemului legal si a mediilor legale si de reglementare in care opereaza societatea.

Administrator 2 – Profil Economic, este necesar sa aiba:

1. studii superioare finalizate cu diploma de licenta in domeniul economic

2. minimum 5 ani de experienta in specialitatea studiilor

3. experienta in identificarea de oportunitati de afaceri

4. experienta in domeniul controlului financiar, analiza financiara, trezorerie, raportari financiare

5. experienta in domeniul pietelor de capital

6. managementul riscului: intelege importanta evaluarii si atenuarea riscurilor organizationale si este familiarizat/a cu metodologiile si procesele pentru indeplinirea cerintelor managementului de risc.

7. o intelegere a sistemului legal si a mediilor legale si de reglementare in care opereaza societatea.

Administrator 3 – Profil Juridic, este necesar sa aiba:

1. studii superioare finalizate cu diploma de licenta in domeniul juridic

2. minimum 5 ani de experienta in specialitatea studiilor

3. managementul riscului: intelege importanta evaluarii si atenuarea riscurilor organizationale si este familiarizat/a cu metodologiile si procesele pentru indeplinirea cerintelor managementului de risc.

4. experienta in aspecte care privesc dreptul comercial

Competente personale:

1. Abilitatea de a construi bune retele si relatii in cadrul si in afara organizatiei pentru a putea sprijini luarea deciziilor in beneficiul organizatiei si pentru o viitoare realizare a scopurilor acesteia.

2. Relationeaza cu succes cu altii in diverse grupuri si situatii, promovand relatiile armonioase de lucru.

3. Eficient/a in negocierea de intelegeri care obtin rezultatele dorite, intr-o maniera ce demonstreaza respect si integritate.

Competente:

A. Competente specifice sectorului de activitate - membrii consiliului poseda cunostinte despre sectorul in care functioneaza societatea;

B. Competente profesionale de importanta strategica/tehnice - membrii consiliului vor avea experienta in imbunatatirea performantei societatii, buna capacitate strategica si de evaluare a impactului deciziilor consiliului privind societatea si partile interesate ale acesteia:

• bune cunostinte in unul sau mai multe dintre urmatoarele domenii: economie/finante, managementul de proiect, achizitii, drept, stiinte ingineresti, etc in vederea sprijinirii analizei strategice a operatiunilor organizationale;

• cunostinte despre procesul strategic si abilitatea de a evalua optiuni strategice si riscuri, de a identifica prioritati strategice si de a contribui la directia strategica a companiei;

• cunostinte despre management financiar inclusiv abilitatea de a folosi date financiare pentru evaluarea pozitiei financiare si de a comunica in clar asteptarile si actiunile necesare pentru a maximiza performanta financiara a organizatiei;

• cunostinte de sisteme pentru managementul proiectelor, inclusiv abilitatea de a identifica, cuantifica si propune strategii pentru managementul proiectelor;

• cunostinte functionale in domeniul legislatiei aplicabile societatilor;

• cunostinte despre procesele tehnologice/operationale din domeniul de activitate al companiei;

• cunostinte despre trasaturile pietei in care actioneaza societatea, comportamentul si asteptarile clientilor, precum si criterii de masurare a gradului de satisfactie al acestora.

C. Competente de guvernanta corporativa - o puternica intelegere a principiilor si practicilor de guvernanta corporativa inclusiv, dar nu limitat la rolurile si responsabilitatile consiliului, luarea deciziilor, gandire strategica si previziuni, monitorizarea performantei companiei.

D. Competente sociale si personale - de la candidatul ideal se asteapta:

• sa se comporte cu integritate, onestitate si transparenta in relatia cu ceilalti si cu compania;

• sa construiasca bune relatii in cadrul si in afara organizatiei, sa relationeze bine cu ceilalti, indiferent de pozitie, putere, influenta sau statut;

• sa gestioneze cu eficacitate conflicte, sa gaseasca un interes comun si sa obtina cooperare atunci cand are de-a face cu opinii contrare;

• sa negocieze cu succes in situatii de criza atat cu grupuri interne cat si cu grupuri externe;

E. Experienta pe plan local si national/international - participarea in organizatii nationale sau internationale constituite in domeniul de activitate al societatii si alte domenii relevante.

Criterii de evaluare a candidatilor:

1. Etapa I – Selectia dosarelor depuse – verificarea indeplinirii conditiilor de participare, dovedite prin continutul dosarului depus de candidat;

2. Etapa II - Candidatii ale caror dosare de candidatura indeplinesc cerintele minime, vor fi instiintati pentru a depune Declaratia de intentie, pe baza scrisorii de asteptari aprobata prin H.C.M.B. nr. 368/2019.

3. Etapa III – Sustinerea interviului de catre candidatii ramasi in lista scurta, in cadrul caruia se vor evalua competentele si trasaturile necesare postului pentru care candideaza.

In cadrul procedurii de selectie criteriile folosite vor fi diferentiate dupa cum urmeaza:

Criterii de evaluare a competentelor profesionale:

1. Competente specifice domeniului de activitate;

2. Competente profesionale de importanta strategica;

3. Gandire strategica si previziuni, guvernanta intreprinderii, cultura organizationala, managementul riscului;

4. Competenta de guvernanta corporativa – intelegerea principiilor si a practicilor de guvernanta corporativa;

5. Competente sociale si personale;

6. Experienta pe plan local si national.

Interviu:

1. Cunostinte privind guvernanta corporativa;

2. Cunostinte privind functionarea societatilor comerciale;

3. Abilitati manageriale evaluate prin urmatoarele competente:

 Capacitate de luare a deciziei

 Orientare catre rezultate

 Capacitate de rezolvare a problemelor

 Capacitate de analiza si sinteza

 Capacitate de control

 Abilitati de comunicare

4. Alinierea declaratiei de intentie la scrisoarea de asteptari.

Bibliografie:

1. Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata si actualizata;

2. Ordonanta de Urgenta nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, modificata si aprobata prin Legea nr. 111/2016;

3. Hotararea de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice;

4. Lege nr. 227/2015 privind Codul fiscal;

5. Lege nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala;

6. Ordonanta nr. 26/2013 privind intarirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitatile administrative-teritoriale sunt actionari unici ori majoritari sau detin direct ori indirect o participatie majoritara;

7. Legea Contabilitatii nr. 82/1991;

8. Hotararea Guvernului nr. 26/2003 privind transparenta relatiilor financiare dintre autoritatile publice si intreprinderile publice, precum si transparenta financiara in cadrul anumitor intreprinderi;

9. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie;

10. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism;

11. Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale;

12. Codul Administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019.

Dosarul de candidatura (dosar din carton plic/cu sina) in mod obligatoriu trebuie sa cuprinda:

1. Formular inscriere;

2. Curriculum vitae, potrivit modelului comun european;

3. Adeverinta care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare, eliberata cu cel mult 3 luni anterior desfasurarii concursului, de catre medicul de familie al candidatului sau de catre unitatile sanitare abilitate; adeverinta trebuie sa contina, in clar, numarul, data, numele emitentului si calitatea acestuia;

4. Cazierul judiciar;

5. Cazierul fiscal;

6. Copie dupa actul de identitate;

7. Copia certificatului de casatorie sau a altor acte, doar in cazul in care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;

8. Copia diplomei de licenta;

9. Copii ale documentelor care dovedesc experienta profesionala ceruta (copie carnet de munca si/sau adeverinte eliberate de angajatori, contracte de mandat/management);

10. Declaratie pe propria raspundere privind conformitatea documentelor si informatiilor prezentate in dosar, lipsa conflictului de interese si a situatiilor de incompatibilitate;

11. Declaratie pe propria raspundere sau adeverinta care sa ateste ca nu a desfasurat activitati de politie politica;

12. Declaratie de consimtamant prin care candidatul este de acord cu utilizarea datelor sale in scopul procesului de recrutare si selectie;

13. Declaratie pe propria raspundere ca nu a fost destituit(a) dintr-o functie din cadrul unor institutii publice sau al unor intreprinderi cu capital majoritar de stat sau sa nu fi avut incetat contractul individual de munca pentru motive disciplinare in ultimii 3 ani;

14. Declaratie pe propria raspundere ca nu se afla intr-o situatie prevazuta de art. 6 din O.U.G. nr.109/2011 actualizata prin Legea nr. 111/2016;

15. Declaratie pe propria raspundere ca nu face parte concomitent din mai mult de 3 (trei) consilii de administratie ale intreprinderilor publice (regii autonome sau societati comerciale), conform art. 7 din O.U.G. nr. 109/2011 actualizata prin Legea nr. 111/2016;

16. Declaratie pe propria raspundere ca nu a fost revocat(a) dintr-o functie de administrator in ultimii 5 ani (conform art. 30 alin. (9) din O.U.G. nr. 109/2011 )

17. Declaratie pe propria raspundere privind ocuparea unei functii publice sau a altei categorii de functii din cadrul autoritatii publice tutelare ori din cadrul altor autoritati sau institutii publice;

18. Avizul psihologic care priveste evaluarea psihologica complexa a candidatului si avizul psihologic cu privire la aprecierea nivelului de integritate al candidatului. Certificatele trebuie sa fie eliberate cu cel mult 3 luni anterior desfasurarii concursului. Cele doua certificate trebuie emise in urma unei sesiuni unitare de examinare realizate de catre acelasi psiholog. Lista personalului si a entitatilor acreditate, respectiv autorizate sa realizeze evaluarile psihologice complexe si de integritate se afla pe site-ul web al Colegiului Psihologilor din Romania.

Dosarele de candidatura vor fi depuse in termen de 30 de zile calendaristice de la data publicarii anuntului, respectiv de la 01.11.2019, pe suport de hartie, la Secretariatul Comisiei de selectie – Directia Guvernanta Corporativa din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, B-dul. Regina Elisabeta, nr. 47, Bucuresti, etaj 1, birou nr. 118, de luni pana vineri intre orele 10.00–15.00. Depunerea tuturor documentelor pentru candidatura, solicitate prin prezentul anunt de selectie, este obligatorie.

Formularele necesare depunerii dosarelor de candidatura se regasesc pe site-ul Primariei Municipiului Bucuresti (www.pmb.ro– la rubrica Anunturi).

Dosarele de candidatura depuse in termenul mentionat vor forma lista lunga, ce are caracter confidential si nu va fi publicata.

Candidatii respinsi vor fi informati in scris.

Candidatii care, in urma verificarilor, indeplinesc cerintele minime, formeaza lista scurta si vor fi contactati in termen de doua zile lucratoare de la ultima zi a depunerii dosarelor, pentru a depune Declaratia de intentie, cu termen de depunere de 15 zile calendaristice de la data instiintarii.

Declaratia de intentie se va intocmi in baza elementelor din Scrisoarea de asteptari - aprobata prin H.C.M.B. nr. 368/2019, document ce poate fi consultat la adresa: http://acteinterne.pmb.ro/legis/acteinterne/acte_int/afisint.php?f=40056

Interviul se va organiza dupa ultima zi de depunere a Declaratiei de intentie, pe baza programarii stabilite de catre comisia de selectie, in functie de numarul candidatilor, acestia urmand a fi contactati.

SECRETARIAT COMISIE DE SELECTIE - telefon 021/3055500, int. 1126, persoane de contact:

Camelia Roxana BALACESCU – Secretar comisie de selectie

e-mail: camelia.balacescu@pmb.ro

Publicat in data de 01.11.2019

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri