4 Decembrie 2019

Taxa pe afacerile in energie: 606 mil. lei colectate in 2019



Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) a colectat pana in prezent 606 milioane de lei din contributia de 2% din cifra de afaceri a companiilor energetice, instituita prin OUG 114/2018, a declarat presedintele institutiei, Dumitru Chirita.

El a participat la sedinta comisiilor parlamentare de resort, reunite, pentru a prezenta raportul anual aferent anului trecut, potrivit Agerpres.

"ANRE are in cont, pana in momentul de fata, 606 milioane de lei din contributia de 2%. Aceste sume vor fi utilizate, potrivit legii, pentru organizarea si functionarea ANRE. Banii nu pot fi folositi in alte scopuri", a precizat Chirita.

Potrivit acestuia, institutia avea, la 1 ianuarie 2018, un numar de 288 de angajati si a incheiat anul cu 313 angajati. In acest moment, exista 322 de salariati, din 350 cati prevede legea.

Chirita a adaugat ca, in octombrie 2017, cand a preluat functia de presedinte al ANRE, in cadrul autoritatii erau 76 de posturi de conducere, iar acum mai sunt 42.

El a adaugat ca tot in 2018 o activitate importanta a fost digitalizarea institutiei, al carei sistem informatic era extrem de invechit.



Citeste si