Industria farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2020, în contextul cererii crescute de medicamente și echipamente sanitare, generate de pandemia de Coronavirus. Cifra de afaceri generată de întreg lanțul de producție și distribuție va ajunge la aproximativ 68 de miliarde de lei, un maxim istoric pentru piața locală, potrivit unei analize KeysFin.

„Întreaga economie a României se resimte în urma pandemiei: potrivit estimărilor noastre scăderea anuală va avea o între 5 și 7%, fiind influențată atât de durata stării de urgență cât și de alți factori, precum abordarea autorităților în privința celor câteva sute de mii de IMM-uri locale afectate direct sau indirect. Totuși, există și sectoare care înregistrează creșteri, acesta fiind și cazul industriei farmaceutice, o industrie care a crescut constant în ultimii 10 ani și care în acest an va ajunge foarte probabil la un maxim istoric. Putem spune așadar că, în 2020, industria farma, aflată în linia întâi în lupta cu coronavirusul, va contribui atât la stabilitatea economiei locale, cât și la sănătatea românilor“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

Estimările spun că industria farma va depăși pragul de 60 de miliarde lei în 2019, urmând ca în 2020 aceasta să atingă un nou nivel record: 68 miliarde de lei.

Totodată, conform analiștilor KeysFin, industria farma locală va fi unul dintre segmentele cel mai puțin afectate de pandemie, alături de Retailul alimentar, Sănătate și asistență socială, IT&C, Agricultură (dependentă însă de condițiile meteo), distribuitorii de energie și gaze și cei de apă și salubritate.

Creștere de peste 160% a profitului net în ultimii 10 ani

Profitul net al companiilor din industria farmaceutică a ajuns la aproape 3 miliarde de lei în 2018, cu 20% mai mare comparativ cu anul 2017 și cu 162% peste nivelul din 2009. Pentru 2019, analiștii KeysFin estimează depășirea nivelului de 3,25 miliarde de lei, iar, în ceea ce privește anul în curs, profitul net se va apropia de 4 miliarde de lei, potrivit acelorași estimări.

Topul companiilor farmaceutice locale

Producția locală de farmaceutice este condusă de TERAPIA SA, cu afaceri de 730 milioane de lei în 2018, compania fiind urmată de ZENTIVA SA (461,4 milioane de lei), ANTIBIOTICE SA (365 milioane lei), SANDOZ SRL (357 milioane lei) și BIOFARM SA (184 milioane de lei). Cifra de afaceri însumată a celor mai mari cinci producători din plan local a depășit 2 miliarde de lei, în 2018 și reprezintă peste 53% din totalul cifrei de afaceri din acel an a producătorilor farma locali.

Cu toate acestea, reprezentanții producătorilor locali nu sunt optimiști în legatură cu situația pieței în 2020.

“PRIMER anticipează pentru 2020 o scădere a veniturilor si a cotei de piață a fabricanților de medicamente din România, precum și reducerea profitabilității fabricilor din țară din cauza creșterii taxei clawback, precum și a creșterii prețurilor la materiile prime și echipamentele de protecție în contextul COVID-19. De asemenea, sistarea exporturilor de medicamente și produse farmaceutice în luna martie și posibilitatea de plafonare a prețurilor la medicamente (inclusiv la cele fără prescripție, care au preturi libere) vor duce la o situație greu de administrat pentru producătorii locali.”, a declarat Dragoș Damian, directorul executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).

De la producție și până în farmacii sau spitale mai e doar un pas, iar acesta e făcut de distribuitorii locali de medicamente (CAEN 4646), în topul cărora se află MEDIPLUS EXIM SRL, cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei. Topul este completat de FILDAS TRADING SRL (3,6 miliarde lei), ALLIANCE HEALTHCARE SRL, FARMEXIM SA și SANOFI ROMÂNIA SRL. Cumulat, aceste cinci companii au avut afaceri de peste 14 miliarde de lei în 2018, respectiv 42% din totalul cifrei de afaceri generate de distribuitorii locali.

În România sunt înregistrați oficial 170 de producători de medicamente și preparate farmaceutice și aproape 6.500 de comercianți cu ridicata și amănuntul ale acestor categorii de produse, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, aferente anului 2018.
Forța de muncă a crescut cu 1,5% în comparație cu 2017 și cu 15% față de nivelul din 2009, astfel că, în industria farma locală, în 2018 existau aproximativ 68 de mii de angajați.

De unde cumpără românii medicamente?

În clasamentul lanțurilor de farmacii, în funcție de cifra de afaceri, pe primul loc se află SENSIBLU SRL, cu afaceri de 1,7 miliarde lei (9,1% din total), fiind urmată de DONA (S.I.E.P.C.O.F.A.R. SA), cu 979 milioane lei în 2018 (5,1% din toal) și HELP NET FARMA, cu 665 milioane de lei (3,5% din total). Următoarele clasate sunt CATENA HYGEIA SRL, cu 620 milioane de lei (3,2% din total) și FARMACIA TEI SRL, cu 448 milioane de lei (2,3% din total). Dacă se iau însă în considerare datele la nivel de grup, CATENA, prin cele peste 100 de entități separate, devine lider de piață.

Cele 5 lanțuri au raportat afaceri de peste 4,4 miliarde de lei în 2018, concentrând 23% din totalul sub-segmentului comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice.

Sursa foto: KeysFin

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri