Dragoș Petrescu, fondatorul lanțului de restaurante City Grill din București, a enumerat etapele pe care le-a urmat pentru a traversa această perioadă de criză. În cadrul unui webinar realizat de HoReCa Insight, acesta a descris, pe scurt, pașii pe care orice antreprenor din industria HoReCa ar trebui să îi aibă în vedere, începând cu o negociere fermă în ceea ce privește chiriile.

Dragoș Petrescu a prezentat experiența sa de la începutul crizei, începând cu chiriile pe care trebuia să le achite. Contractele sale de închiriere sunt 20 la număr, iar din discuțiile purtate au rezultat următoarele:

  • 60% dintre părțile contractante au fost de acord ca acesta să achite ZERO chirie pentru trei luni,
  • 30% dintre părțile contractante au acceptat un cuantum de 20 sau 30% din chirie pentru trei luni,
  • 10% dintre părțile contractante nu au acceptat neplata chiriei. Dragoș Petrescu a specificat că, în acest caz, cei 10% sunt dați de două situații și a făcut referire indirectă la mall-uri sau clădiri de birouri.

Cât despre cauza de forță majoră, existentă în fiecare contract, Dragoș Petrescu a explicat de ce nu este benefic ca antreprenorii să o folosească în aceste momente.

„Termenul menționat prin clauza de forță majoră poate fi de până la trei luni (depinde de contract și de ceea ce reușeșc să stabilească avocații). Ei bine, este periculos de folosit, deoarece fie tu, fie proprietarul locației în cauză poate solicita denunțarea contractului după termenul stabilit prin clauză. Mai precis?! Nu-mi da tu banii o lună, pentru că după vei pleca. În acest fel, devine riscant pentru afacere, poți pierde locațiile”, a declarat Dragoș Petrescu.

Angajații trebuie împărțiți pe culori: roșu, galben și albastru.

Dragoș Petrescu precizează că următoare discuție a avut loc cu angajații. În prezent, din cei 1.400 de salariați ai City Grill, 1.200 sunt în șomaj tehnic, iar restul de 200 asigură partea de livrare.

”Le-am spus adevărul, suntem în situație de criză. Avem varianta șomajului tehnic, în prezent, și vom acoperi cât putem cu livrarea la domiciliu”, a spus Petrescu.

De asemenea, fondatorul restaurantelor City Grill din București a atras atenția asupra importanței categorisirii angajaților.

”Angajații trebuie împărțiți pe trei culori, după cum urmează:

  • roșu: aici sunt angajații care au probleme, cum ar fi rate bancare. De aceștia trebuie să ai grijă, pe ei nu îi poți da afară.
  • galben: aici sunt angajați foarte buni, de care nu te poți descotorosi cu ușurință. Sunt cei care cunosc bunul mers al afacerii.
  • albastru: aici sunt angajații buni, care te-au ajutat, nu ți-au creat probleme, însă sunt cei de sacrificiu. Fără ei te poți descurca”, a adăugat Petrescu.

Vorbești sincer cu furnizorii, le explici că nu ai posibilitatea de a le achita acum, dar o vei face de îndată ce afacerea va reveni pe linia de plutire.

După angajați, urmează furnizorii. Petrescu a declarat că o negociere fermă, dar sinceră, va avea roade bune întotdeauna.

”Vorbești sincer cu furnizorii, le explici că nu ai posibilitatea de a le achita acum, dar o vei face de îndată ce afacerea va reveni pe linia de plutire. Unii vor înțelege, alții, poate nu”, a menționat Petrescu.

Retailul și restaurante precum Mc Donald´s duduie în perioada asta.

Nu în ultimul rând, Petrescu a făcut referire la găsirea unei linii de business adiacente, care să derive din afacerea de bază. Fondatorul restaurantelor City Grill din București a precizat câteva exemple, cum ar fi: contract prin intermediari sau un contract direct, posibilitatea de a livra sau de a crea un ”drive in”.

”Ai un talent, fă ceva cu talentul tău. Ieși din nișa ta și gândește-te cum ai putea folosi resursele pe care le ai. Spre exemplu, Kaufland livrează la spitale, dar ei nu au posibilitatea să facă ciorbe. O faci tu și așa ai obținut un contract instituțional prin cineva. Dacă așa ceva nu e posibil, suni tu acolo unde crezi că există potențial. Sau faci o alee pentru drive in, astfel încât oamenii să poată conduce pentru ridicarea comenzii. Retailul și restaurante precum Mc Donald´s duduie în perioada asta”, a conchis Dragoș Petrescu, fondatorul lanțului de restaurante City Grill din București.

Grupul City Grill este unul dintre jucătorii români din industria restaurantelor, condus de Dragoș Petrescu și Daniel Mischie. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent 18 restaurante, dintre care cinci restaurante City Grill, șase Trattoria Buongiorno, două Hanul Berarilor, Hanul lui Manuc, Caru cu Bere, Pescăruș, City Cafe și Beker Brau.

Grupul City Grill a încheiat anul 2019 cu o creștere de 13% a cifrei de afaceri față de anul anterior. Creșterea s-a menținut constantă pe parcursul întregului an, iar cifra de afaceri înregistrată a fost de 187 de milioane de lei, față de 165 de milioane de lei în 2018. Pentru 2020, Grupul condus de Dragoș Petrescu plănuia să deschisă 4-5 noi restaurante.

Sursa foto: Facebook Dragoș Petrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri