Plecând de la “Pentru că ne pasă”, Springtime a dat startul a două campanii menite să vină în sprijinul tuturor eroilor care luptă în perioada această pentru noi, pentru România.

Pe de o parte oferă celor care sunt zi de zi pe străzi, ocupându-se de protecția românilor, un discount de 50% pentru orice produs comandat, iar pe de altă parte, cadrelor medicale ce lupta în spitale fără încetare pentru sănătatea noastră oferă gratuit, zilnic, mese calde și produse alimentare prin campania #pentrueroi.
Totodată a reușit să unească furnizori din industria HORECA, furnizori care au devenit apoi parteneri în campania #pentrueroi. Cei mai noi parteneri care s-au adăugat de curând demersului sunt Albalact, Dr Oetker și Nordic Import-Export.
Albalact va oferi lapte, iaurturi, brânză Făgăraș, precum și Latte Shakissimo, Dr Oetker va îndulci cu deserturi, iar Nordic Import-Export va oferi brânzeturi, mezeluri, sosuri și conserve de legume.
Pentru că împreună suntem mai puternici campania Springtime #pentrueroi a reușit să strângă la acest moment opt parteneri, după cum urmează:

  • Patriarhia Ortodoxă Română, care se ocupă de livrarea meselor calde și a pachetelor cu alimente,
  • furnizori din industria food și Pharma: Horeca Insight, Bunătăți de Topoloveni, Mandy Foods, Albalact, Pharma Health, Nordic Import-Export și Dr Oetker.

“În aceste momente am creat cele două campanii pentru a le arată eroilor că ne pasă, că îi respectăm și că suntem alături de ei în această lupta. Vorbim de absolut toți eroii zilelor noastre, toate categoriile implicate de la jandarmi, poliție, armata la cadre medicale. Suntem alături de cei care au grijă de viață și siguranța noastră. Perioada pe care o traversăm ne învață, printre altele, și lecția solidaritățîi. De 28 de ani, de când suntem prezenți pe piață românească în mediul de afacere am învățat să îi cunoaștem pe clienții noștri și să le câștigăm încrederea. Afacerea noastră s-a dezvoltat pentru că am respectat preferințele românilor. A venit momentul să fim recunoscători, să fim uniți și să ii tratăm cu recunoștință pe cei datorită cărora vom putea continuă și mâine, și peste un an sau zece.” a declarat Maissam Mrad, managerul lanțului de restaurante Springtime.


Peste 1.000 de pachete cu alimente calde au ajuns deja la personalul medical din zece spitale bucureștene, în cadrul campaniei #pentrueroi, care a demarat în urmă cu o săptămâna.
Mai multe detalii despre cele două campanii pot fi găsite atât pe site-ul și pagina de facebook Springtime, cât și pe site-ul www.pentrueroi.ro.

Primul restaurant Springtime a fost inaugurat în anul 1992, în Piața Victoriei. După doi ani, afacerea s-a extins prin deschiderea altor locații în diverse puncte ale capitalei, iar în anul 1995 a fost deschis primul restaurant Springtime pe litoralul Mării Negre, în stațiunea Neptun. În prezent, în România există 16 restaurante Springtime în București, litoral și Râmnicu Vâlcea.

Sursa foto: Springtime.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri