Multe dintre marile companii, deşi au politici de responsabilitate socială, folosesc criza provocată de coronavirus pentru a întârzia plăţile datorate agenţiilor de publicitate.

"Auzim de la membrii noştri din întreaga lume că multe dintre companiile social responsabile folosesc criza pentru a întârzia să plătească agenţiile (de publicitate, n.r.). Plata întârziată ajunge sa fie practicată chiar şi de companiile fără probleme de numerar, doar pentru a-şi îmbunătăţi, fals, raportările de lichiditate", se precizează în comunicat, scrie Agerpres.

Practica acelor mari companii care amână plăţile datorate agenţiilor de publicitate este contradictorie cu politicile de responsabilitate socială practicate de corporaţii, se argumentează în comunicat.

"Este în contradicţie cu politica lor de CSR. (În urma lipsei plăţii, n.r.) agenţiile sunt 'de facto' solicitate să acţioneze ca nişte bănci chiar şi pentru clienţii mai mari. Aceste companii solicită agenţiilor sa accepte termene de plată mai lungi sau condiţionează condiţiile contractuale de plată", potrivit comunicatului VoxComm.

Asociaţia agenţiilor de publicitate atrage atenţia că această practică pune în pericol locurile de muncă ale angajaţilor companiilor de publicitate.

"Acest fapt produce consecinţe nedorite în rândul agenţiilor care, la rândul lor, luptă pentru a face faţă salariilor (care reprezintă deseori chiar şi 75% din totalul costurilor). Apoi trebuie să întârzie să plătească freelancerii şi furnizorii (care au fost angajaţi să lucreze direct pentru aceşti clienţi), aceştia din urmă fiind adesea artişti, fotografi, ilustratori etc. Fee-urile (onorariile, n.r.) pe care aceştia le percep pentru servicii sunt, de fapt, salariile lor. Şi din aceste salarii îşi plătesc chiria şi costurile vieţii de zi cu zi", se menţionează în comunicat.

Cercetările arată că, dacă angajaţii ajung să considere că angajatorul lor se foloseşte de CSR doar pentru PR şi pentru imagine, salariaţii vor reacţiona negativ şi vor fi mai puţin implicaţi în rezolvarea sarcinilor, atrage atenţia asociaţia publicitarilor.

Directorul general al Federaţiei Mondiale a Agenţilor de Publicitate, Stephan Loerke, a atras atenţia că prelungirea nejustificată a termenelor de plată pentru firmele de publicitate afectează menţinerea reputaţiei marilor companii.

"Nu este în interesul clienţilor pe termen lung, atunci când menţinerea reputaţiei este critică şi dorinţa de a vă asigura că puteţi lucra cu cel mai buni oameni din piaţă, să prelungiţi nejustificat termenele de plată", a afirmat directorul general al Federaţiei Mondiale a Agenţilor de Publicitate, citat în comunicatul VoxComm.

Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România reuneşte cele mai importante agenţii de publicitate şi media din industrie. Fondată în anul 2000, UAPR urmăreşte apărarea intereselor agenţiilor de publicitate, dezvoltarea şi profesionalizarea industriei şi promovarea unor standarde profesionale de referinţă.

UAPR urmăreşte promovarea unor standarde profesionale care să fie acceptate şi asumate de cele 38 de companii membre, pentru a asigura astfel calitatea serviciilor oferite clienţilor. UAPR este membră a Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Comunicare (EACA).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri