Unilever anunță numirea în funcție a Iustinei Haler-Monoranu pe poziția de Manager al fabricii Betty Ice din Suceava, începând cu 15 iunie. Din acest rol, Iustina va lucra în strânsă legătură atât cu echipa globală Unilever, cât și cu echipa locală, asigurând o bună continuitate a operațiunilor fabricii.

Responsabilitățile deținute anterior de Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, au fost preluate din această primăvară de către Ionuț Ilie, Manager General al diviziei de înghețată din cadrul Unilever South Central Europe.

„Este un moment important si emoționant. Fondatorul brandului Betty Ice, Vasile Armenean, a hotărât să își dedice timpul pentru alte proiecte. Îi mulțumesc pentru tot ce a construit și mă bucur că l-am cunoscut și că am avut ocazia să lucrăm și să creștem businessul de înghețată alături de el și de echipa pe care a format-o de-a lungul timpului. În același timp, îi urez Iustinei bun venit în echipa Unilever South Central Europe! Suntem încântați să avem o colegă cu experiența și profesionalismul ei”, declară Ionuț Ilie, Manager General al diviziei de înghețată din cadrul Unilever South Central Europe.

„Mă bucur să mă alătur echipei Unilever și să am ocazia să contribui la dezvoltarea segmentului de înghețată din cadrul companiei. Este o provocare și, în același timp o onoare să mă ocup de buna funcționare a uneia dintre fabricile cu tradiție în România și să continui, alături de colegii mei, povestea Betty Ice începută acum peste 26 de ani”, declară Iustina Haler-Monoranu, Manager Fabrică Betty Ice

Anterior, Iustina Haler-Monoranu a ocupat funcția de Quality System of Suppliers and Complaints Treating Manager în cadrul Lactalis România. Cu peste 23 de ani experiență în industria alimentară, Iustina a ocupat de-a lungul timpului funcții în Procurement, Calitate și Producție în Dorna Lactate, precum și funcția de Șef de fabrică la Mopan Vatra Dornei.

Citește și: James Simmons, Unilever: Am avut colegi în șomaj tehnic, dar nu am cerut ajutor de la stat, deoarece există companii care au mai multă nevoie decât noi

Unilever este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de alimente și produse de îngrijire personală, prezent în peste 190 de țări, ajungând la 2,5 miliarde de consumatori în fiecare zi. Compania are 155,000 de angajați și a generat vânzări în valoare de 51 miliarde euro în 2018. Peste jumătate (60%) din businessul companiei se desfășoară pe piețele emergente sau în curs de dezvolare. Unilever are mai mult de 400 de branduri ce pot fi găsite în casele din întreaga lume, inclusiv Dove, Knorr, Rexona, Axe, Domestos, Cif, Hellmann’s, Delikat, Dero, Dirt Is Good, Wall’s, Lux, Sunsilk and Surf Lipton, Algida, Ben & Jerry’s, Magnum și Betty Ice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri