Piața locală de pește de acvacultură se ridică în prezent la circa 60.000 tone anual, respectiv 50% din totalul pieței de pește. Segmentul de acvacultură se află, înaintea declanșării pandemiei COVID-19, într-un proces de creștere, de aproximativ 3-4% pe an. Potrivit prognozelor Alfredo Seafood, în mai puțin de zece ani, dacă se păstrează același ritm pentru peștele de cultură, acesta va depăși ca pondere peștele sălbatic, potrivit unui comunicat de presă.

Din cele 60.000 de tone de pește de acvacultură comercializate anual în România, circa 10% este certificat ASC (Aquaculture Stewardship Council), atestare acordată peștelui de cultură crescut în mediu controlat, curat și hrănit cu mâncare ecologică.

În perioada de izolare și imediat după relaxarea restricțiilor, tendința observată la nivelul portofoliului Alfredo Seafood a fost de creștere a vânzărilor fructelor de mare certificate ASC. Astfel, în intervalul martie – iunie, vânzările de creveți s-au majorat cu 30% față de aceeași perioadă din 2019.

În lunile în care oamenii au stat preponderent acasă, am observat o creștere a vânzărilor fructelor de mare cu certificare ASC, în special a creveților. S-a gătit mai mult acasă și observ că a crescut interesul românilor pentru rețetele mediteraneene, pe bază de creveți, pe fondul preocupării tot mai mari de a mânca sănătos, de a consuma mai multe produse de calitate și, probabil, și al încercării de a găti preparate asemănătoare cu cele servite la restaurante,

Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood

„Direcția actuală pe care merge piața, atât în România cât și la nivel internațional, este de majorare a ponderii peștelui și a fructelor de mare de crescătorie. În ultimii cinci ani, segmentul de pește de acvacultură vândut în România a crescut cu circa 4% în fiecare an. Produsele de acvacultură, fie că vorbim de pește sau de fructe de mare, iau un mare avânt pe piață și nu pentru că nu ar mai fi aceeași cerere pentru sortimentele sălbatice, ci pentru că resursele din oceane și mări sunt în scădere", a adăugat fondatorul Alfredo Seafood.

Peștele de acvacultură certificat ASC are o pondere de doar 10% din acest segment al pieței de pește, pentru că procesul de obținere al atestărilor de către companiile importatoare, distribuitoare și procesatoare este unul destul de complicat, criteriile fiind foarte stricte. De asemenea, costurile de vânzare ale produselor certificate ASC sunt mai mari cu circa 10% - 20% față de cele convenționale.

Alfredo Seafood este una dintre mărcile din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare. Brandul a fost creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013.

Sursa foto: Facebook Alfredo Seafood

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri