Compania canadiană Cirque du Soleil depune actele pentru insolvență și concediază 3.500 de angajați, după ce a acumulat datorii mari și nu poate susține reprezentanții din cauza crizei sanitare de Coronavirus, anunță presa internațională.
Recent, compania a anunţat un acord pentru cumpărarea sa de către acţionarii ei actuali, în cadrul unei restructurări care se desfăşoară sub supravegherea tribunalelor, în vederea vânzării sale la licitaţie, notează Agerpres.
Acumulând o datorie de peste 1 miliard de dolari americani, Cirque du Soleil a cerut să fie plasată sub protecţia tribunalului contra creditorilor săi pentru a putea să se restructureze, anunţând în acelaşi timp un acord pentru achiziţionarea sa de către acţionarii ei actuali, ajutaţi de guvernul din Quebec, în vederea vânzării sale la licitaţie într-un interval de 45 de zile.
3.500 de acrobați și tehnicieni, concediați
La sfârşitul lunii mai, fondatorul şi fostul director de la Cirque du Soleil, Guy Laliberte, şi-a anunţat intenţia de a cumpăra compania, adăugând că doreşte să păstreze sediul general la Montreal şi să păstreze o echipă managerială din Quebec.
Compania canadiană a anunţat concedierea a circa 3.500 dintre cei aproximativ 4.600 de acrobaţi şi tehnicieni ai săi, pe care i-a plasat în şomaj tehnic în martie, după anularea a circa 40 de producţii la nivel mondial, în oraşe precum Las Vegas, Tel Aviv, Lyon, Moscova şi Melbourne.
Cirque du Soleil intenţionează să reangajeze marea majoritate a angajaţilor concediaţi imediat ce condiţiile o vor permite, au transmis reprezentanţii companiei canadiene.
Citeste si:
Sursa foto: Facebook Cirque du Soleil
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: