De la debutul pandemiei de Coronavirus în România, PENNY, în colaborare cu șase organizații neguvernamentale, a susținut cadrele medicale și comunitățile vulnerabile – grupurile care aveau nevoie de ajutor în regim de urgență. Pentru retailer, responsabilitatea socială a companiilor trebuie privită ca o investiție cu rezultate pe termen mediu și lung, pentru că implicarea activă a companiilor din mediul privat în cadrul comunităților schimbă mult viața anumitor persoane, a declarat Irina Butnaru, Corporate Communications Manager PENNY | REWE România.

Wall-street.ro: Cum vedeți tot ce s-a întâmplat în ultimele patru luni în România referitor la responsabilitatea companiilor, a fundațiilor și a organizațiilor neguvernamentale, care de la debutul pandemiei au anunțat numeroase donații și proiecte?

Irina Butnaru: În cele două luni în care ne-am aflat în stare de urgență, am resimțit cu toții un sentiment de teamă care, mă bucur, că nu ne-a oprit cu totul. Din contră, am observat că ONG-urile și companiile au reacționat imediat și în mod relevant. În ceea ce ne privește, la PENNY, a fost prioritar să ne asigurăm înainte de toate că angajații și clienții noștri sunt sănătoși și în siguranță. De aceea, prima măsură pe care am luat-o în legătură cu noua situație a fost să îi informăm pe angajați cu privire la măsurile de siguranță pe care le puteau lua atât pentru ei înșiși, la nivel personal, cât și în magazine. Apoi, a urmat o campanie de informare a clienților. În timp ce implementam planul complex de măsuri în toată rețeaua de magazine PENNY din România, am început ușor, ușor să ne uităm la nevoile societății și să le mapăm în funcție de urgența intervenției care se cerea a fi făcută la momentul respectiv. Ne-am dat seama, atunci, care sunt sunt cele mai stringente nevoi la nivel social și cum am fi putut veni în ajutorul celor care aveau nevoie de sprijinul nostru, având din vedere și specificul business-ului în care activăm.

Wall-street.ro: În ultimele patru luni ați ales să susțineți sistemul medical, dar și elevi și comunități defavorizate. De ce ați luat aceste decizii?

Irina Butnaru: Făcând o analiză rapidă a contextului social în luna martie, atunci când era în vigoare starea de urgență, am înțeles că intervenția noastră trebuie să aibă loc acolo unde era cea mai mare nevoie: în spitale, pentru a fi alături de medici și pacienți, în cadrul comunităților vulnerabile, acolo unde trăiesc persoane cu posibilități materiale reduse și în familiile nevoiașe care îngrijesc copii înscriși la școală. Pe de-o parte, decizia noastră s-a bazat pe faptul că anumite grupuri de persoane aveau nevoie în regim de urgență de ajutor umanitar, iar cel de-al al doilea factor de decizie a fost legat de cauzele pe care deja le susțineam și care aveau nevoie de o intensificare a eforturilor noastre de sprijin.

Wall-street.ro: Cum ați colaborat cu ONG-urile în această perioadă?

Irina Butnaru: În cadrul parteneriatelor noastre, am regăsit oameni dedicați și ambițioși, cu ajutorul cărora am reușit să ajungem la cei care aveau nevoie de noi. Prin intermediul asociațiilor ZI de BINE, Crucea Roșie, Salvați Copiii și Adi Hadean, am ajuns la medici și la pacienții lor, iar World Vision ne-a ajutat să ajungem la elevi. Prin Banca pentru alimente, am reușit să distribuim produse de necesitate zilnică persoanelor cu dizabilități și familiilor nevoiașe din mai multe județe. Suntem mulțumiți de cum au decurs intervențiile noastre alături de cele șase ONG-uri cu care am colaborat și ne bucurăm că am găsit parteneri de încredere.

Wall-street.ro: Cum vă veți implica dacă avem al doilea val epidemic? Cum credeți că va arăta peisajul donațiilor și al implicării în România?

Irina Butnaru: Sperăm să nu fie cazul, dar, dacă se va întâmpla, vom continua să fim alături de cei pe care i-am susținut până acum și ne vom adapta la specificul situației, așa cum am făcut și în lunile anterioare.

Wall-street.ro: Care pot fi soluțiile la problemele menționate anterior?

Irina Butnaru: Această criză ne-a arătat tuturor că persoanele vulnerabile sunt cele mai afectate. Cred că implicarea activă a companiilor din mediul privat în cadrul comunităților schimbă mult viața anumitor persoane, mai ales dacă ne gândim la copii și tineri. Responsabilitatea socială a companiilor trebuie privită ca o investiție cu rezultate pe termen mediu și lung pentru un viitor mai liniștit.

PENNY este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 261 de magazine la nivel național și o echipă formată din peste 4.800 de angajați.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri