Omul de afaceri Ștefan Mandachi își mută afacerile din domeniul HoReCa din cauza faptului că Guvernul a întârziat deschiderea restaurantelor. Domeniile în care Mandachi își mută banii sunt imobiliarele și industria dezinfectanților.

”Întrucât nu mai cred în măsurile teatrale pentru ”salvarea” industriei horeca, am decis să mă reorientez. Nu de-acum, ci de vreo patru luni, de când i-am mirosit pe guvernanți că sunt de pe altă planetă și mă paște colapsul dacă stau în baza statului. Am semnat un parteneriat cu o bancă importantă alături de care vom investi masiv în următorii doi bani", declară Mandachi.

Omul de afaceri sucevean a decis să investească în domenii noi, pe care le consideră mai puțin vulnerabile în comparație cu domeniul HoReCa și va construi 400 case în județele Suceava, Iași, Cluj. Casele vor avea 119 mp, 160 mp și 210 mp și vor porni de la prețul de 84,.500 euro. Banii provin din surse proprii și finanțări bancare.

Terenurile achiziționate pentru edificarea viitoarelor construcții au fost achiziționate deja în Suceava, Cluj și Iași. Construcțiile vor fi de tip vilă, case cu parter și etaj și vor aparține S.C. Mandachi Industry S.R.L., companie cu o cifră de afaceri de 30,4 mil. lei în 2019. Toate ansamblurile rezidențiale vor face parte dintr-o franciză imobiliară, Holywood Villas, care va fi lansată în luna septembrie.

”România este plină de case hilare, fără nicio noimă arhitecturală. Eu nu aș cumpăra nicio casă scoasă la vânzare în Suceava. De aceea m-am gândit să aduc o logică în urbanizare” a declarat Ștefan Mandachi.

Cealaltă nouă afacere lansată pe piață de către Mandachi este o nouă companie care are la bază produse de protecție împotriva Covid19. El a investit 300.000 euro în producția de spirt, săpun, dezinfectanți și gel antibacterian care se vor comercializa începând cu 1 octombrie 2020 sub brandul Țepeș. De asemenea, compania francizoare, Țepeș Industry, care aparține tot omului de afaceri sucevean, a lansat franciza Țepeș, un brand nou pe piața serviciilor de tip DDD.

Noile francize, Holywood Villas și Țepeș fac parte din grupul Strong MND Corporation, care a avut o cifră de afaceri de peste 36 mil euro împreună cu companiile de grup ale francizaților Spartan și care mai deține și brandurile Mandachi Hotel & Spa, Hercule, BumBumBox și Magnificus Plaza.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri