OMW Petrom estimează scăderi ale prețului țițeiului pe baril

OMV Petrom, una dintre cele mai mari companii energetice din sud-estul Europei, şi-a revizuit estimările utilizate în planificare, pentru a reflecta modificările mediului de piaţă, iar pentru anul 2021 confirmă un preţ al ţiţeiului de 50 dolari/bbl, a anunţat compania, scrie Agerpres.

Astfel, în Upstream, estimarea pe termen lung a cotaţiei ţiţeiului Brent este acum redusă la 60 dolari/bbl faţă de 75 dolari/bbl folosită anterior. Estimările detaliate ale cotaţiilor la ţiţeiul Brent sunt următoarele: pentru 2021, compania estimează o continuare a efectului macroeconomic al pandemiei COVID-19 şi confirmă estimarea de preţ al ţiţeiului de 50 dolari/bbl; estimările preţului ţiţeiului pentru 2022 şi 2023 au fost reduse la 60 dolari/bbl de la 70 dolari/bbl, respectiv 75 dolari/bbl; pentru perioada 2024 - 2029, este estimată o cotaţie a ţiţeiului Brent de 65 dolari/bbl (anterior 75 dolari/bbl), care se estimează că va scădea gradual la 60 dolari/bbl până în 2035.

Începând cu 2035, folosim o cotaţie a ţiţeiului Brent de 60 USD/bbl (anterior 75 USD/bbl). Toate estimările după anul 2025 sunt în termeni reali, la nivelul anului 2025.

"Ne aşteptăm ca actualizarea estimărilor de preţ al ţiţeiului să conducă la ajustări nete de depreciere nemonetare de aproximativ 800 milioane de lei după impozitare, care includ atât ajustări de depreciere pentru active necorporale de explorare, cât şi ajustări nete de depreciere pentru active corporale", spun reprezentanţii companiei.

În Downstream Gas, estimările de preţ pe termen lung pentru energie electrică şi certificatele CO2 au fost revizuite, având în vedere condiţiile mai bune din piaţa producţiei de energie electrică. Aceasta a determinat reversarea integrală a ajustărilor de depreciere aferente centralei electrice cu ciclu combinat de la Brazi, de aproximativ 450 milioane de lei după impozitare.

Citeste si:
Gazprom strange din nou robinetul gazelor care vin in Romania
Gazprom umbla din nou la...

Ca urmare a modificărilor enunţate mai sus privind preţurile anticipate ale mărfurilor, OMV Petrom estimează ajustări nete de depreciere de aproximativ 350 milioane de lei după impozitare în T3/20.

"Modelul nostru integrat de afaceri îşi demonstrează încă o dată beneficiile, mai ales într-un mediu în care ne aşteptăm la un preţ scăzut al ţiţeiului. Vom continua să urmărim execuţia strategiei noastre, având ca scop furnizarea de energie mai curată şi în mod sustenabil, în care gazul natural va juca un rol semnificativ în cadrul tranziţiei energetice", a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 802 benzinării, la sfârşitul lunii iunie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 6,997%, iar 21,353% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Citeste si:
Încă un vaccin anti-COVID-19 primește undă verde pentru faza a treia
Încă un vaccin anti-COVID-19...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri