Reprezentanţii Metrorex au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi care acţionează la metrou, în contextul evoluţiei pandemiei COVID-19, şi au discutat posibilitatea unei colaborări cu Poliţia Locală în vederea asigurării de sprijin la gurile de acces în situaţii de urgenţă, a informat compania, potrivit Agrepres.

Potrivit unui comunicat, până la prezentarea forţelor de Poliţie, în situaţiile de urgenţă controlorii de acces şi agenţii de securitate vor îndruma călătorii, prin anunţuri la staţia de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze staţiile de metrou până la reglementarea situaţiei.

De asemenea, Metrorex precizează că zilnic se acţionează în schimburi, cu 24 de agenţi de poliţie, 12 echipe mixte poliţie/jandarmi, cu două echipe în ţinută civilă, fiind aplicate aproximativ 50/60 de sancţiuni.

„La sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, cei ai Poliţiei Metrou, ai firmelor de pază la metrou, precum şi reprezentanţii Metrorex. În cadrul întâlnirii s-a evaluat modul de acţionare existent, astfel: se acţionează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenţi de poliţie, 12 echipe mixte poliţie/ jandarmi, cu două echipe în ţinută civilă, acordându-se aproximativ 50/60 de sancţiuni zilnice

Având în vedere evoluţia pandemiei Covid-19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi; în cele 63 de staţii de metrou acţionează zilnic 320 de agenţi de pază în trenurile de metrou şi staţii, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile. Faţă de situaţiile de urgenţă înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenţie ale acestora", se arată în comunicat.

În plus, s-au discutat posibilităţile în ceea ce priveşte colaborarea cu Poliţia Locală de la nivelul municipiului Bucureşti, urmând a se solicita o întâlnire, raportat la posibilităţile acestora de a asigura sprijin la gurile de acces de metrou, în situaţii de urgenţă.

"S-a actualizat modul de acţionare în ceea ce priveşte aplicarea procedurilor de comunicare în situaţii de urgenţă pe fluxul informaţional Metrorex - Poliţia Metrou, respectiv firme de pază - Metrorex şi firme de pază - Poliţia Metrou. Astfel, în situaţiile de urgenţă, până la prezentarea forţelor de Poliţie, controlorii de acces şi agenţii de securitate vor îndruma călătorii, prin anunţuri la staţia de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze staţiile de metrou până la reglementarea situaţiei", susţine Metrorex.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri