Vechea abordare financiară a companiei nu mai este de actualitate și este cu mult depășită, aceasta nu are capacitatea să funcționeze în medii instabile cum este contextul actual cauzat de pandemia de coronavirus, consideră Ioana Arsenie, strateg financiar și owner Trusted App. Aceasta vine cu o serie de sfaturi pentru IMM-uri în ceea ce privește noua abordare financiară.

Ideile de raportare recomandate de către reprezentanta Trusted App pentru antreprenorii care doresc să își adapteze afacerea la contextul creat de pandemia de COVID-19 sunt următoarele:

  • Identifică rapid stakeholderii – care sunt oamenii cheie din organizatie cu acces la informații esențiale și care ajută la luarea rapidă a deciziilor: Vânzări, Marketing, Supply-chain, HR. Managementul de top are nevoie de input de la echipa sa, fie din zona administrativă fie din teren.
  • Stabilește care sunt factorii esențiali în situația actuală – exemple: nr puncte de desfacere, mixul de preț și produse, productivitatea forței de muncă, schimbările în nevoile consumatorilor, costurile operaționale.
  • Analizează datele colectate din surse diverse: date cantitative și calitative, surse interne și externe.
  • Acordă mai multă importanță cifrelor în totalitatea lor, nu doar P&L, cash-flow sau active și pasive. Un expert cu ochiul format în industrii diverse poate aduce în mod agil valoare, prin corelații și optimizări.

În general, companiile mari și foarte mari și-au adaptat planurile la contextul actual, bazându-se pe resursele disponibile și structura organizației care permit aplicarea imediată de planuri pentru situațiile cu risc.

„Un procent de 80% dintre companii, în mare IMM-uri au probleme cu raportarea financiară fiindcă resursele interne sunt precare și nu permit actualizarea informațiilor și a proceselor financiare în situații cu risc major”, susține Ioana Arsenie, strateg financiar și Owner Trusted App.

La începutul lunii iulie, echipa Trusted Advisor a lansat Trusted App o aplicație pentru digitalizarea IMM-urilor, un produs tehnologic pentru antreprenorii în dezvoltare, unde a investit 10.000 de euro.

Aplicația este capabilă să stabilească categoriile de raportare (venituri/cheltuieli) în mod personalizat, pentru fiecare firmă, pornind de la balanța de verificare contabilă. În fiecare lună, se preiau datele prin import și sunt automat mapate și raportate conform categoriilor stabilite. Clientul vizualizează rezultatul financiar și sub formă grafică. Aplicația vine ca suport în procesul de analiză de business și decizional.

În decursul celor 4 luni de la lansare, Trusted App este deja folosită de IMM-uri din 60 de industrii variate și a înregistrat peste 600 de accesări în această perioadă.

Sursa foto: THICHA SATAPITANON / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri