Antreprenorii români sunt mult mai interesați de francizarea propriilor modele de business la început de 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut în contextul în care contracția anumitor segmente de activitate determină companiile să se uite la piețe și modele de parteneriate noi.

Interesul antreprenorilor pentru a-și franciza afacerea este foarte ridicat, astfel încât Franchwise, companie de consultanță în domeniul francizelor, anunță că are peste 12 proiecte de francizare în faza de pregătire și care urmează să fie lansate în următoarele 3-6 luni.

În contextul pandemiei, antreprenorii au avut mai mult timp să se uite la businessurile proprii, să tragă aer în piept și să ia decizii strategice pentru îmbunătățirea, optimizarea și procedurizarea modelelor de afaceri. Antreprenorii simt că acum este un context ideal de pregătire a următorului ciclu de creștere și să aibă instrumentele care să-i propulseze atunci când va fi reluat trendul de avans economic.

-Paul Voicu, Managing Partner al Franchwise, companie de consultanță în domeniul francizelor-

Specialiștii Franchwise văd, astfel, un apetit în creștere din partea antreprenorilor pentru francizarea afacerilor proprii, astfel încât estimează că mai multe modele noi de franciză vor fi lansate pe piața românească în anul 2021. De asemenea, încrederea investitorilor în francize își va reveni mai rapid decât economia, fiind impulsionată de dorința de a reconstrui și de a-și duce business-urile la următorul nivel, dar și datorită noilor surse de finanțare disponibile pentru antreprenori.

Cele mai importante domenii de activitate cu potențial de francizare în contextul pandemiei sunt serviciile, construcțiile și home&deco, retailul specializat și anumite sectoare din HoReCa.

Domenii de business cu potențial de creștere

  1. Beauty – antreprenorii care au pus accent pe siguranța clientului și mai ales în zonele premium
  2. Serviciile profesionale de curățenie, cum ar fi curățătorii nișate (curățătoriile de încălțăminte, spre exemplu)
  3. Detailing pentru mașini (servicii premium care se adresează pasionaților de mașini)
  4. Educația pentru copii – un domeniu afectat de închiderea școlilor dar care se va relansa puternic în 2021
  5. Zona de construcții și home&deco – de la servicii specializate, precum topografia, la retail de termopane sau acoperișuri și alte material de construcții, plus birouri de arhitectură
  6. Retail specializat – domenii de nișă: bere artizanală și accesorii pentru telefoane
  7. Horeca – anumite modele de business adaptate contextului pandemic – togo, delivery, unde produsul este vedetă și mai puțin experiența din locație (spre exemplu, pasta-bar si bubble waffles).

Contextul actual de criză aduce mediul de afaceri la o nouă linie de start, astfel încât în prezent este un moment de resetare, după o perioadă de câțiva ani de creștere a pieței francizelor care a impulsionat dezvoltarea mai multor modele noi de afaceri.

„Atunci când business-ul îți crește în mod constant, e destul de greu să fii critic și să ai o abordare de perfecționare. Anterior crizei, trenul era în mișcare și era greu să-i aduci îmbunătățiri. Acum, din cauza pandemiei, ne-am oprit și putem să facem revizia generală”, afirmă Paul Voicu.

De asemenea, conform Franchwise, există un interes în creștere pentru internaționalizarea afacerilor românești prin francizare, dar și în acest domeniu este nevoie de o pregătire serioasă înainte de a face expansiunea. Totodată, proiectele noi de business începute înaintea pandemiei, chiar dacă au fost puse pe hold pentru o perioadă, au fost reluate și sunt în curs de finalizare.

Potrivit Franchwise, principalele nevoi ale antreprenorilor care doresc să-și francizeze un business sunt nevoia de dezvoltare a afacerii, de a crea parteneriate și nevoia de a primi consultanță specializată.

Dezvoltarea afacerii

Antreprenorii sunt creatori, vor să dezvolte și să crească. Pandemia i-a obligat pe mulți să-și reprime acest spirit, deși, potrivit specialiștilor, acum este o nevoie de reinventare mai mult ca niciodată. Astfel, prin procesul de francizare, energia creativă a antreprenorilor poate fi pusă la treabă și acordată o direcție constructivă și un sens dezvoltării într-un proces perfecționat de-a lungul celor 8 ani de activitate în consultanță specializată în domeniul francizelor.

De asemenea, pentru business-urile care sunt în contracție, francizarea poate fi un nou motor de creștere în condiții de risc relativ scăzut, iar acum, în contextul crizei Covid-19, este un moment propice să investești în dezvoltarea infrastructurii de business.

Sa fie parte dintr-o comunitate care oferă ajutor

Sunt mulți fondatori care în această perioadă conștientizează cât este de important să fie parte dintr-o comunitate de antreprenori cu aceleași preocupări și cu motivația să livreze rezultate. Mulți dintre antreprenori au dovedit că pot avea succes, dar pe cont propriu, iar acum văd o provocare în a se deschide și a trece la un alt nivel prin parteneri. Franciza este ca o oglindă care îți scoate în evidență imperfecțiunile din business. Partea bună este că antreprenorii pot importa expertiză pe acest domeniu destul de nișat și își pot limita astfel destul de mult propriile greșeli – care costă bani și timp.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri