Cum circulă trenurile în județele afectate de viscol

Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vânt pe raza celor trei regionale de cale ferată din sud-estul ţării - Bucureşti, Constanţa şi Galaţi, iar circulaţia trenurilor este adaptată pentru a se putea asigura legătura cu toate zonele ţării, informează CFR SA.

"Traficul feroviar la această oră se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vânt, de până la 70 km/h, pe raza celor trei regionalelor de cale ferată din sud-estul ţării - Bucureşti, Constanţa şi Galaţi -, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată pentru a se putea asigura legătura cu toate zonele ţării. Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii normale de iarnă pe raza judeţelor din sud-estul ţării, unde este în vigoare Atenţionare Cod Galben de ninsori abundente şi viscol, iar din cauza rafalelor puternice de vânt, de până la 70 km/h, pe raza Regionalei CF Constanţa trenurile circulă tractate doar cu locomotive Diesel, această măsură fiind necesară din considerente de siguranţă şi de continuitate a traficului feroviar pe întreaga reţea", precizează compania.

Echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa Atenţionării de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje, astfel încât să poată fi menţinut operaţional traficul pe toate magistralele, conform Agerpres.ro.

Potrivit CFR SA, la nivelul celor 8 regionale feroviare personalul de specialitate menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare.

"În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic", subliniază sursa citată.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA administrează infrastructura feroviară publică.

Sursa foto: Facebook/ CFR Calatori

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri