Ministerul Economiei nu a interzis participarea firmelor româneşti la târgurile internaţionale, însă urmăreşte ca acest lucru să nu se mai facă pe banii contribuabililor, a afirmat ministrul de resort, Claudiu Năsui.

Aceasta după ce, duminică, Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) a arătat, într-un comunicat, că România va lipsi de la târgurile internaţionale în 2021 pentru că ministrul Economiei "a nesocotit" Programul de promovare a exporturilor - PPE.

"Ministerul Economiei nu a interzis participarea firmelor româneşti la târgurile internaţionale. Doar urmărim ca aceste participări să nu se mai facă pe banii contribuabililor. E important de ştiut că în aceste zile suntem aproape de o soluţie administrativă, astfel încât prezenţa firmelor româneşti la târgurile din străinătate să nu mai treacă prin decizii orientate ale unor politicieni, cum s-a întâmplat până azi", a spus, în replică, Năsui, potrivit Agerpres.

ANEIR a arătat, în comunicat, că acest lucru este unul fără precedent.

"Fapt fără precedent: prin bugetul Ministerului Economiei propus - ilegal - vineri în guvern de ministrul Claudiu Năsui, anul 2021 este primul din istoria centenară a României moderne în care ţara noastră va lipsi de la târgurile internaţionale. Am încercat să prevenim această 'performanţă' a noului ministru (care a nesocotit Programul de promovare a exporturilor - PPE 2021, propus de mediul de afaceri şi aprobat de precedenta conducere a ministerului), dar a fost imposibil. N-a binevoit să dea curs invitaţiilor repetate la dialog adresate prin Consiliul de Export şi apelul la preşedintele ţării, primul-ministru, şefii celor două camere şi ale comisiilor de profil ale Parlamentului. A ignorat toate aceste demersuri iniţiate de noi în numele sutelor de firme care îşi puseseră mari speranţe să reia contactele internaţionale de la târgurile de specialitate după un an marcat de pandemie, în care majoritatea evenimentelor externe au fost anulate", se arată în comunicat.

Organizaţia menţionează că noul ministru este îngrijorat de modul în care se cheltuie banul public.

"Din postările de pe reţelele de socializare - evitând, probabil din lipsă de pregătire profesională, să stea faţă-n faţă cu reprezentanţii exportatorilor - am aflat că noul ministru este îngrijorat de modul cum se cheltuie banul public, prezentând nişte cifre pe care - ca necunoscător în domeniu - nu le-a înţeles, creându-i suspiciuni şi generând un curent anti-exportatori în opinia publică necalificată", precizează sursa citată.

De asemenea, organizaţia subliniază importanţa crucială a participării firmelor la târgurile internaţionale, unde se stabilesc contacte şi contracte de export.

"Dacă are suspiciuni despre anumite situaţii (în condiţiile în care toată procedura de organizare a târgurilor este transparentă - şi înscrierea firmelor şi desemnarea organizatorilor prin licitaţie publică) este primul care ar trebui să intervină operativ, să corecteze propunerile subalternilor, dar nu să blocheze PPE. Calendarul târgurilor internaţionale nu poate sta în loc până când ministrul Economiei din România îşi clarifică suspiciunile. Trenul nu se opreşte pentru că şeful de locomotivă are suspiciunea că într-unul din vagoane s-ar putea găsi un călător fără bilet! Exportatorii nu-şi propun să iasă în stradă ca minerii să-şi ceară dreptul legal de a beneficia de sprijinul statului pentru participarea la târgurile internaţionale, dar un milion de oameni, a căror activitate este legată direct sau indirect de contractele de export, nu pot aştepta să rămână fără locuri de muncă până cel numit vremelnic ministru al economiei se documentează asupra domeniului pe care-l gestionează şi pentru care - din păcate - nu este calificat", se mai spune în comunicatul ANEIR.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri