Pentru 40% dintre români, Paștele este asociat cu masa în familie, alături de cei dragi, mai ales anul acesta, când peste două treimi vor petrece sărbătorile acasă, arată un sondaj Obor21.ro, realizat la nivel național. În acest context, masa de Paște devine și mai importantă, fapt reflectat atât în buget, cât și în comportamentul de achiziție.

Potrivit Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală, 80% dintre clienți se orientează în luna aprilie spre produse de miel și ied, având o comandă medie de 310 lei, în creștere cu 30% față de o perioadă obișnuită.

Cum s-au schimbat obiceiurile de consum pentru carne de miel de Paște

Jumătate dintre români consumă rar carne de caprine și ovine, arată sondajul Obor21.ro, însă lucrurile se schimbă, evident, de Paște. Astfel, dacă până recent cererea era de aproximativ 10% din totalul comenzilor pentru produsele de capră/oaie, în martie aceasta a crescut la 20%, iar estimările pentru luna aprilie arată că va reprezenta 70% din vânzări. O tendință care se remarcă în ultimul an, potrivit datelor cooperativei digitale, arată că românii au început însă să prindă gustul cărnii de ied și capră chiar și în afara acestei perioade.

Cererea pentru carnea de ied crește cu peste 250% în perioada Paștelui, dar am remarcat și o creștere de 150% pentru carnea de capră, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Punem această creștere atât pe fondul existenței constante în oferta noastră a acestui tip de carne, cât și pe cel al unui interes crescut pentru produsele provenite de la capră, inclusiv la lactate. Asistăm practic la o schimbare a comportamentului de consum.

Florian Mateiță, cofondator Obor21.ro

Citește și: Cat costa carnea de miel in supermarketuri: preturile pornesc de la 18 lei si pot ajunge si la 50 lei/kg

Cum și de unde cumpără românii carnea de Paște

40% dintre românii care au răspuns la sondajul Obor21.ro consumă cel puțin o dată pe săptămână produse bio sau naturale. Un român din trei le achiziționează de la producători, dar și din gospodăriile țărănești din apropierea localității de reședință.

Tendința de a muta cumpărăturile în online continuă însă trendul ascendent. Astfel, 36% dintre respondenți au precizat că nu obișnuiau să facă cumpărături online înainte de pandemie, acest lucru schimbându-se în ultimul an. Un procent similar arată că românii au preferat să facă achiziții de la comercianții români, venind în sprijinul afacerilor locale.

Decizia de a achiziționa carne online se realizează în mare parte pe baza recomandărilor și review-urilor altor cumpărători (45%). De asemenea, 51% au precizat că sunt interesați să afle cât mai multe date despre proveniența cărnii cumpărate, lucru care poate influența decizia de achiziție.

Trasabilitatea produselor este una dintre caracteristicile care stau la baza Obor21. Fiecare pachet de carne este vidat și etichetat imediat, iar eticheta oferă inclusiv date despre satul de proveniență al animalului. Fiecare livrare este însoțită de un certificat de conformitate. Astfel de informații au reprezentat diferențiatori în piață fiind factori importanți în creșterea Obor21 în acest prim an de la înființare.

Florian Mateiță, cofondator Obor21.ro

Ce buget au alocat românii pentru carnea de Paște

Bugetul alocat anul acesta achiziției de carne și produse din carne pentru Paște este de 200-500 de lei pentru 55% dintre români, un procent ușor mai crescut pentru respondenții din zona București-Ilfov, în timp ce 29% vor să aloce sub 200 de lei pentru acest tip de cumpărături. Datele reliefate de sondaj sunt confirmate de valoarea comenzii medii înregistrate de Obor21.ro în perioada Paștelui. Astfel, dacă într-o perioadă obișnuită a anului media comenzii este de 230 de lei, în luna aprilie aceasta ajunge la 310 lei.

Dincolo de creșterea în valoarea comenzii, perioada premergătoare Paștelui vine cu o creștere foarte mare a numărului de clienți noi care caută Obor21.ro pentru produsele de miel și ied. Experiența de anul trecut, alături de creșterea apetitului pentru produse în special de capră și specialități măcelărești care nu se află în mod obișnuit în portofoliul supermarketurilor ne indică însă că mulți dintre aceștia vor reveni pentru o nouă comandă și după această perioadă, a mai declarat Florian Mateiță.

De altfel, datele arată că 16% dintre cei care fac achiziții online de carne și-ar dori să poată face acest lucru pe bază de abonament, iar peste 50% ar prefera să poată achiziționa carne proaspătă în pachete predefinite, cu tipuri combinate de carne.
*Sondajul Omnibus a fost realizat online pentru Obor21.ro, la nivel național, în perioada 22-25 martie 2021, pe un eșantion de 922 de persoane, 60% femei, 40% bărbați.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri