Auchan România lansează, în perioada 23 iunie - 20 iulie, cea de-a XII-a ediție a Târgului de Bere, prin care clienții hipermarketului vor putea degusta din peste 300 sortimente de bere.

La Târgul de Bere organizat în acest an, consumatorii vor putea alege din peste 300 de sortimente de bere, din care 175 sunt din România. De asemenea, 55 sunt beri artizanale românești fabricate de producători locali, printre care: Berarium, Capra Noastră, Fabrica de bere bună, Fabrica de Bere sau Fabrica Grivița.

În cadrul târgului, clienții retailerului vor avea la dispoziție peste 150 de beri de renume internațional, inclusiv din țări precum Franța, Belgia, Germania, Cehia, Marea Britanie, Austria sau Finlanda.

În ceea ce privește oferta berilor de import, clienții vor regăsi specialități bavareze, precum Paulaner, Apostel, Konig Ludwig, Hop si Franziskaner, de abație (Leffe), craft - Kastel, Chouffe sau Hobgoblin și trapiste, precum Chimay sau La Trappe.

Potrivit reprezentanților Auchan, în cadrul Târgului de Bere de anul trecut, berea preferată de consumatori a fost cea românească.

„În târgul de bere din acest an, mai bine de jumătate dintre produse sunt din România”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Târgul de Bere din acest an se derulează în toate hipermarketurile Auchan, dar și virtual în magazinul auchan.ro, de unde clienții pot comanda online sortimentele preferate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri