Numărul de firme dizolvate a crescut cu peste 18% în primele cinci luni din 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, la 11.454, faţă de 9.675 în perioada ianuarie - mai 2020, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 2.129 de firme (în creştere cu 17,62%) şi în judeţele Iaşi (526, +57,96%), Timiş (534, +3,49%), Constanţa (534, +0,19%) şi Cluj (491, +8,39%), conform Agerpres.ro.

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Mehedinţi, respectiv 68 (+9,68%), Ialomiţa (74, +68,18%), Covasna (77, +4,05%) şi Vaslui (85, +28,79%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în primele cinci luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 3.421 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 22,53%.

Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi construcţiile, sunt alte două domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.111 (+22,09%), respectiv 1.064 (+7,80%). În industria prelucrătoare s-au înregistrat 1.015 dizolvări, în creştere cu 18,85% faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

În mai 2021 au fost consemnate 2.345 dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (421) şi în judeţele Constanţa (128) şi Timiş (107).

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri