Cel mai mare producător de pavele şi borduri vibropresate autohton, Symmetrica, anunță inaugurarea noii unități de producție din județul Arad, la Zimandu Nou, în urma unei investiții de peste 6 milioane de euro.

Odată cu noua fabrică, Symmetrica ajunge la un total de șapte fabrici în toată țara și își consolidează poziția pe piața locală de profil.

„Extinderea cu unități de producție în zone strategice care să deservească întreaga piață din România a fost parte din filosofia noastra încă de la înființare. Astfel, investiția realizată în județul Arad a venit ca un pas firesc nu doar în întărirea poziţiei Symmetrica, ci şi în contextul cererii în creştere pe piaţa din regiune. Producția efectivă în noua fabrică din județul Arad a început în primul trimestru al acestui an, iar produsele realizate aici vor asigura cu precădere zona de Sud-Vest a țării”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Potrivit afirmațiilor sale, noua unitate de producție este amplasată pe un teren de 40.000 de metri pătrați, dispunând de o hală de producție cu o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Ca și toate celelalte fabrici deținute de companie, și aceasta are la bază designul și funcționalitatea gândite de echipele proprii de ingineri, fiind dotată cu echipamente de producție de ultimă generație, complet automatizate.

Fabrica Symmetrica din Arad va produce pavele, borduri, elemente de grădină și rigole, la o capacitate medie de 3.000 metri pătrați zilnic, asigurând o creștere cu 15% a întregii producții la nivelul companiei.

În acest moment, Symmetrica deține șapte unități de producție. Dincolo de fabrica nou inaugurată, compania operează fabrici și în Vereşti – Suceava, Podul Iloaiei - Iași, Bolintin Vale – Ilfov, Prejmer - Brașov, Cociu - Bistrița Năsăud și Mărășești – Vrancea.

Compania mai are în plan deschiderea și a altor unități de producție

În ceea ce priveşte planurile de viitor ale companiei, reprezentantul Symmetrica a afirmat că sunt vizate noi investiții atât în extinderea geografică prin amplasarea de noi unități de producție în puncte cheie din țară, cât și în majorarea capacităților de producție în unitățile deja existente.

„În funcție de evoluția pieței locale de profil, dar și de investițiile realizate în proiecte publice sau private de construcții și amenajări, luăm în calcul extinderea capacității totale de producție în următorii ani”, a subliniat Sebastian Bobu.

Business în creștere cu 20% în 2020

Nevoia de extindere a capacității de producție a venit și în contextul favorabil al pieței de construcții, dar și al creșterii business-ului companiei de la an la an. Astfel, în 2020 Symmetrica a înregistrat un avans cu 20% al cifrei de afaceri, de la aproximativ 135 milioane de lei (circa 28 milioane de euro) în 2019, la cca. 162 milioane de lei (cca. 34 milioane de euro), urmându-și trendul ascendent din ultimii ani.

„În ciuda faptului că anul trecut a fost marcat de debutul pandemiei de Covid-19, piața de construcții, în general, și cea de pavele și borduri, în special, nu au fost puternic afectate. De asemenea, dincolo de proiectele publice și private derulate, business-ul nostru a beneficiat și de schimbarea comportamentului de consum al românilor care, mai ales în perioada de lock-down, au investit în activități de amenajare a caselor și grădinilor. Astfel, trendul de creștere al pieței se menține și în acest an și, la nivel de business, estimăm că Symmetrica va raporta un avans de 15% la finalul lui 2021”, a conchis Sebastian Bobu.

Și la nivelul volumelor de produse livrate, Symmetrica a înregistrat un avans considerabil. Dacă în 2019 compania a vândut aproximativ 6,3 milioane de metri de produse, anul trecut a ajuns la circa 7 milioane de metri.

Sursa foto: Symmetrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri