Miliardarul american Jeff Bezos, care a efectuat recent un zbor în spaţiu, s-a oferit luni să achite până la 2 miliarde de dolari din costurile NASA dacă agenţia spaţială americană îi va atribui companiei sale, Blue Origin, un contract ce prevede dezvoltarea unui vehicul spaţial conceput pentru asolizarea unui echipaj de astronauţi pe Lună, informează Reuters.

În aprilie, NASA a atribuit companiei SpaceX, deţinută de rivalul lui Jeff Bezos, magnatul Elon Musk, un contract de 2,9 miliarde de dolari pentru a construi un vehicul care să transporte astronauţi pe suprafaţa Lunii cel mai devreme în 2024, respingând ofertele făcute de Blue Origin şi de un contractor din domeniul apărării, Dynetics. Pentru acea ofertă, Blue Origin a încheiat un parteneriat cu Lockheed Martin Corp, Northrop Grumman Corp şi Draper, potrivit Agerpres.

NASA a invocat lipsa de fonduri, succesul dovedit al misiunilor orbitale lansate de SpaceX şi alţi factori pentru a-şi argumenta decizia, despre care o directoare a agenţiei americane, Kathy Lueders, a spus că este "cea mai rentabilă pentru guvern".

Într-o scrisoare către Bill Nelson, administratorul NASA, Jeff Bezos a spus că Blue Origin va acoperi plăţile agenţiei spaţiale americane din actualul şi următorii ani fiscali printr-o donaţie de până la 2 miliarde de dolari şi că va achita costurile unei misiuni orbitale dedicate testării tehnologiei sale. În schimb, Blue Origin va accepta un contract ferm cu preţ fix şi va acoperi orice depăşiri ale costurilor legate de dezvoltarea sistemelor de zbor spaţial, a precizat Jeff Bezos.

"NASA s-a îndepărtat de strategia sa de achiziţie din două surse din cauza problemelor bugetare pe termen scurt, iar oferta noastră elimină acest obstacol", a precizat magnatul american.

"Fără competiţie, ambiţiile NASA pe termen scurt şi lung în ceea ce priveşte misiunile spre Lună vor fi amânate, în cele din urmă vor costa mai mult şi nu servesc interesului naţional", a adăugat Jeff Bezos.

NASA şi SpaceX nu au dat curs deocamdată solicitărilor transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.

Înainte să aleagă SpaceX, NASA a lansat o cerere de oferte pentru un vehicul spaţial care să transporte astronauţi pe suprafaţa Lunii în cadrul programului său Artemis, ce vizează revenirea oamenilor pe satelitul natural al Terrei pentru prima dată după anul 1972.

Modulul de asolizare dezvoltat de Blue Origin se numeşte "Blue Moon".

Jeff Bezos şi Elon Musk ocupă primul loc, respectiv locul al doilea, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, potrivit revistei Forbes.

Oferta transmisă de Jeff Bezos intervine la şase zile după ce magnatul american a zburat alături de alţi trei oameni până la limita spaţiului la bordul rachetei şi capsulei New Shepard, dezvoltate de Blue Origin, marcând astfel un moment hotărâtor în tentativele companiei sale de a deveni un jucător major pe piaţa emergentă a turismului spaţial.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri