Dedeman, retailer de materiale de construcţii şi al amenajărilor interioare, va deschide pe 3 septembrie un nou magazin la Blejoi. Aceasta va fi locația cu numărul 56.

Noul magazin Dedeman, situat în apropiere de municipiul Ploiești, în comuna Blejoi, a creat 190 de locuri de muncă și a presupus o investiție totală de 14 milioane de euro.

Această sumă include valoarea de achiziție a terenului de peste 6 hectare, cheltuielile pentru lucrările de construcție, rafturile, obiectele de mobilier și materialele utilizate în amenajarea zonei comerciale, de birouri și a zonei exterioare, utilajele și echipamentele necesare desfășurării activității, precum și valoarea stocului de produse pregătite pentru deschidere.

Suprafața construită a noului magazin este de 18.700 mp, dintre care circa 3.000 mp sunt alocați serei încălzite. În prelungirea serei a fost amenajată și o grădină exterioară de 940 mp.

Parcarea magazinului dispune de 598 de locuri de parcare. Noul magazin pune la dispoziția clienților și o stație dublă de încărcare a mașinilor electrice.
Tot în zona exterioară au fost amenajate și spații verzi desfășurate pe o suprafață de peste 9.800 mp.

„Odată cu inaugurarea acestuia, vom fi mai accesibili pentru toți clienții noștri din municipiul Ploiești și din localitățile vecine și totodată să le oferim cea mai bună experiență la cumpărături”, a declarat Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.

Gama de peste 50.000 de produse este susținută de servicii complementare precum cele de închiriere scule, mixare vopsele, confecționare perdele, livrare marfă.

Dedeman Blejoi este al doilea magazin inaugurat de companie în 2021, după cel din Sfântu Gheorghe, care și-a deschis porțile în luna aprilie.

Sursa foto: Dedeman

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri