Compania Arctic, unul din cei mai importanți jucători de pe piata de electrocasnice din România, lansează un program de mentorat realizat în parteneriat cu Professional Women's Network România, ca parte a strategiei prin care își propune să crească numărul femeilor în toate nivelurile de conducere cu până la 10% în următorii cinci ani.

Inspire Project se adresează femeilor din middle managementul Arctic, cu experiență minimă de trei ani într-o funcție de conducere. În urma unui proces de selecție, participantele vor fi incluse în programul ce presupune conectarea cu mentori care au acumulat deja o experiență managerială recunoscută pe care sunt deschiși să o împărtășească.

Inspire Project se va desfășura pe parcursul a șase luni, începând cu luna octombrie 2021, în regim hibrid – online și offline. Arctic investește în dezvoltarea abilităților de leadership ale angajatelor, compania asumându-și obiectivul de a crește numărul femeilor în toate nivelurile de conducere.

Programul este o inițiativă a comunității de femei din Arctic în parteneriat cu Professional Women's Network România, o asociație cu expertiză în dezvoltarea de programe de mentorat pentru femei.

Arctic Women Community a fost înființată în 2020 cu scopul de a contribui la dezvoltarea profesională și personală a femeilor din companie, împărtăşind în același timp bune practici în domeniul diversităţii şi incluziunii.

Citeste si:
Arctic recrutează absolvenți de masterate tehnice
Arctic recrutează absolvenți...

„Ne propunem să construim o comunitate de femei care să fie conectată, să prospere prin crearea unor schimburi de experiențe și facem pași concreți pentru a sprijini femeile din cadrul organizației să își realizeze potențialul. O reprezentare echilibrată a femeilor la nivelul structurilor de decizie este esențială pentru un viitor mai bun și constituie un câștig pentru societate în ansamblul său. Proiectul Arctic Women Community este un exemplu al eforturilor făcute de Arctic către o cultură corporativă sustenabilă, bazată pe diversitate, incluziune și transparență”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

„Parteneriatul cu Arctic este un pas important pentru noi în promovarea femeilor în poziții de leadership. Pe de o parte, ne bucură interesul Arctic față de crearea unei comunități de femei care să fie sprijinite să acceadă în carieră. Pe de altă parte, suntem onorate de acest parteneriat, care reprezintă o recunoaștere importantă a relevanței și eficienței programului de mentorat al PWN România. Suntem sigure că împreună vom face o echipă grozavă și că doamnele care vor fi admise în programul de mentorat vor primi toate instrumentele de care au nevoie pentru a-și construi o carieră de succes”, a transmis Virginia Oțel, co-președinte PWN Global.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri