Ovidiu Vizante a demisionat de la conducerea CFR Călători, urmând să se retragă efectiv din funcţie în data de 1 octombrie, au declarat surse pentru Digi24. Cererea de încetare a contractului de mandat a fost depusă în 27 august.

Directorul CFR Călători a intrat în atenția publică în luna iulie printr-un scandal pornit de la o afirmație a sa în care a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru 30 de copii care au stat opt ore într-un tren.

„Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (...) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” a declarat Ovidiu Vizante.

Întrebat dacă au primit călătorii măcar apă cât au stat în câmp, directorul CFR a răspuns: „Vor primi când ajung la București”.

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost întrebat, la o zi după incident, în cadrul unei conferințe de presă de la minister, dacă îl va demite pe Ovidiu Vizante. Oficialul din Guvern a spus că „actul de management se judecă aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment”. Drulă a spus că „pentru mine subiectul e încheiat”.

Citeste si:
Directorul CFR se scuză: A fost o lipsă de concentrare pe fondul...
Directorul CFR se scuză, după...

Premierul Florin Cîțu a scris ulterior un mesaj adresat ministrului Transporturilor, în care îi sugera că directorul CFR ar trebui demis.

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri