Furnizorii de energie ai clienţilor casnici refuză să încheie contracte pe termen lung cu producătorii, la preţuri mai mici, şi preferă să cumpere de pe platformele bursiere pe termen scurt, cu preţuri mari, speculative, a afirmat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

El a fost audiat în Comisia parlamentară de anchetă privind preţul energiei şi a fost întrebat de un membru al comisiei dacă este adevărat că producătorii nu scot la vânzare cantităţi suficiente de energie, potrivit Agerpres.

Este vorba despre o declaraţie a unui reprezentant al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Cristian Culea, care a afirmat, săptămâna trecută, că furnizorii nu au de unde să cumpere energie pe termen lung.

"Am văzut cu surprindere acea declaraţie şi nu sunt de acord cu ea", a răspuns Badea.

Potrivit acestuia, compania pe care o conduce a scos mereu la vânzare energie în contracte forward pe bursa de energie OPCOM, însă lucrurile stau exact invers faţă de cele prezentate de AFEER, adică furnizorii sunt cei care nu vin să cumpere.

"Tot timpul Hidroelectrica a scos energie la tranzacţionare. Din păcate, de mai mulţi ani observăm un fenomen: marii furnizori, cei cu mulţi clienţi, nu cumpără acea energie şi se duc în pieţele speculative de tip PZU (piaţa pentru ziua următoare - n.r.), unde preţurile sunt extrem de mari. Aceasta în condiţiile în care această energie se putea achiziţiona din timp, la preţuri mult mai mici", a afirmat Badea.

El a subliniat că energia mai ieftină, pe care o vinde Hidroelectrica pe termen lung, este cumpărată de traderi care apoi o vând mai scump în PZU.

"Cumpărători sunt traderii care speculează orice fel de variaţie din PZU şi vând mai departe către furnizori", a arătat oficialul Hidroelectrica.

Badea a precizat că au fost anulate licitaţii prin care Hidroelectrica voia să vândă 4,55 TWh de energie cu livrare în 2021, pentru că nu a venit nimeni să cumpere aceste cantităţi, în condiţiile în care preţul mediu al acestei energii era 255 lei pe MWh. Spre comparaţie, preţul din aceste zile din PZU depăşeşte 1.000 de lei pe MWh.

"Dacă s-ar fi cumpărat această cantitate pentru consumatorii finali, poate n-ar fi trebui să se simtă o variaţie atât de mare la consumatorul final în acest an", a completat el.

Săptămâna trecută, Cristian Culea, membru în boardul director al AFEER, a arătat că cei trei mari producători de electricitate - Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia - nu vin cu energie în piaţă pentru a răspunde la ofertele de cumpărare ale furnizorilor, ceea ce duce la scumpiri.

"Furnizorii vor să cumpere energia la preţul pieţei, dar volumele puse în vânzare de producători sunt mai mici şi pe termene mai scurte faţă de anul trecut. E uimitor că la acest preţ producătorii nu produc la capacitatea maximă, este un semn de întrebare. De asemenea, este de mirare că la acest preţ încă importăm energie", a susţinut Culea.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri