Sergiu Chircă, CEO al Elefant.ro, unul dintre cei mai mari retaileri online de pe piaţa locală, operat de compania Elefant Online arată că online-ul a cunoscut o evoluție semnificativă odată cu venirea pandemiei, aspect care s-a reflectat și în coșul final de cumpărături.

„Ce s-a întâmplat în câteva luni, în pandemie, noi anticipam că se va întâmplă în cinci ani, dar s-a întâmplat mai repede. Partea bună e că această situație ne-a prins într-un stadiu mult mai evoluat în România. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi prins pandemia acum zece ani. Referitor la comerțul online, acum câțiva ani nu existau lockere în România, nu aveam o diversificare și un nucleu atât de bun al serviciilor de curierat”, a precizat Sergiu Chircă, CEO al Elefant.ro, în cadrul retailArena, una dintre cele mai importante conferințe de business dedicate industriei de retail, FMCG și eCommerce.

În ciuda faptului că interacțiunile din magazinele fizice ale retailerilor au cunoscut scăderi semnificative odată cu debutul crizei sanitare, vara aceasta, activitatea acestora a fost reluată în magazine, iar oamenii au început să opteze și pentru cumpărături de la magazine aflate în proximitatea lor.

Clienții noștri sunt femei, mame tinere, care au fost nevoite să se implice în organizarea școlilor. Așa că ceea ce s-a întâmplat în vara acestui an a fost în favoarea offline. Per total, pe termen mediu, eu zic că această tranziție către comerțul online e una foarte clară, bine determinată, și e un început al unei creșteri și mai mari a acestei industrii în România. Observăm o creștere a plăților cu cardul, am observat o explozie cam de 50% la toate comenzile. Înainte de pandemie, doar 20% din comenzi erau plătite cu carduri bancare. Totodată, a crescut mărimea coșului. Dacă înainte de pandemie clientul punea în coș două cărți, acum pune cinci.

-Sergiu Chircă, CEO al Elefant.ro-

retailArena 2021: A Game of The Future, powered by Retail.ro și wall-street.ro, îl are ca Main Partner pe VTEX, iar Online Commerce Day Partner este FAN Courier. P3 Logistic Parks, Carrefour și Upswing sunt Gold Partners, DWF, eSolutions, Gun Media, Jysk, GLAMI, Iulius, Altex, eMAG Marketplace, SoftOne, Signify și Agroland sunt Silver Partners, iar Environ, Karcher, Simplify by KLG, BeeFast, MTH Digital, MerchantPro, Optimized, Colosseum și Nespresso sunt sponsori ai evenimentului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri