Acţiunile Tesla au urcat la Bursa de la Frankfurt, chiar dacă documentele financiare publicate în timpul nopţii au arătat că directorul general Elon Musk a vândut în ultimele zile acţiuni în valoare de aproximativ cinci miliarde de dolari deţinute la producătorul de vehicule electrice.

Titlurile Telsa listate la Bursa de la Frankfurt înregistrau dimineaţă un avans de 4,1%, la 953 euro (1.102,05 dolari), recuperând o parte din pierderile semnificative înregistrate în perioada în care Musk a vândut acţiuni, scrie Agerpres, citând Reuters.

Musk a început să vândă acţiuni în 2016, iar în weekend a făcut un sondaj pe Twitter în legătură cu vânzarea participaţiei sale de 10% deţinute la Tesla, responsabilă pentru cea mai mare parte a averii sale, estimate 281 miliarde de dolari.

"Nu este ca şi cum ar avea o opinie negativă despre compania sa", a apreciat Dave Wang, de la UBS Global Wealth Management în Singapore.

Documentele au arătat că fondul deţinut de Musk a vândut aproape 3,6 milioane de acţiuni Tesla, în valoare de aproximativ patru miliarde de dolari, în timp ce el a vândut încă 934.000 acţiuni pentru 1,1 miliarde de dolari, pentru a acoperi obligaţiile fiscale după exercitarea opţiunii de a achiziţiona aproape 2,2 milioane de acţiuni.

Vânzările reprezintă aproximativ 3% din deţinerile totale ale lui Musk, deşi nu este clar dacă au legătură cu sondajul pe Twitter.

Sâmbătă, cea mai bogată persoană din lume a scris pe Twitter că va renunţa la participaţia sa de 10% dacă participanţii la sondaj aprobă propunerea. La sondaj au participat peste 3,5 milioane de utilizatori Twitter.

La 30 iunie, Musk deţinea aproximativ 170,5 milioane de acţiuni la Tesla şi, conform calculelor Reuters, vânzarea unei participaţii de 10% i-ar fi adus 21 miliarde de dolari, pe baza preţului acţiunilor Tesla de la închiderea şedinţei bursiere de vineri.

Incluzând şi opţiunile pe acţiuni, Musk deţine o participaţie de 23% la Tesla, cea mai valoroasă companie auto din lume. În octombrie, capitalizarea bursieră a Tesla Inc a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, după ce compania fondată de Elon Musk a primit cea mai mare comandă din istoria sa, 100.000 de vehicule pentru firma de închiriere Hertz, o tranzacţie care întăreşte ambiţiile producătorului american de automobile electrice de a fi liderul global al vânzărilor în următorul deceniu.

Obiectivul lui Elon Musk îl reprezintă o creştere anuală a vânzărilor cu 50%, în medie, ajungând până la 20 de milioane de vehicule pe an. Ar fi mai mult decât dublu faţă de volumul actualilor lideri de vânzări, Volkswagen AG şi Toyota Motor Corp.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri