Compania de curierat DPD România le face un cadou special celor care au de expediat colete în străinătate și vine cu ofertă imbatabilă: costă doar 50 de lei să trimiți un colet prin DPD, oriunde în Uniunea Europeană. Detalii, pe international.dpd.ro.

„Facem această ofertă cu gândul la cei care au rude sau prieteni în străinătate și vor să le trimită un cadou de sărbători. Vrem să contribuim în acest fel la momentele de bucurie pe care le merită cu toții”, explică reprezentanții companiei.

DPD România avea oricum cele mai bune servicii de livrări internaționale, rapide și în siguranță, și totodată cele mai bune prețuri la expedierile internaționale de colete.

În afară de preț, mai spun reprezentanții companiei, există un avantaj importat atunci când trimiți colete în străinătate prin intermediul DPD România: curierul vine să ridice coletul acolo unde îi spui tu și îl livrează oriunde îi spui tu să-l ducă. De exemplu, acasă la destinatar. În acest fel, nici expeditorul, nici destinatarul nu e nevoie să meargă într-o autogară, într-o parcare sau la vreo benzinărie de pe marginea autostrăzii.

Lista țărilor către care expedierea unui colet de cel mult 3 kilograme costă 50 de lei (+TVA): Austria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.

DPD România face parte din DPDgroup, rețeaua europeană nr. 1 de curierat rutier, cu o experiență de 40 de ani, având cea mai vastă conexiune de transport rutier din Europa și o rețea internațională eficientă, cu peste 800 de locații europene. Iar aceasta este o garanție în plus a faptului că fiecare colet livrat prin DPD România ajunge în siguranță la destinație chiar dacă, în vreme de pandemie, accesul persoanelor poate fi restricționat în unele zone sau țări.

Pentru mai mult de 4 colete, solicitați o ofertă pe international@dpd.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri