Fie că este vorba despre creșterea unei echipe, a investițiilor sau navigarea pe piețe competitive, managerii de afaceri necesită o cantitate mare de abilități și experiență. Pe lângă alte instrumente de dezvoltare, cărțile sunt una dintre modalitățile care îi susțin în redefinirea unei noi viziuni îndrăznețe de business.

Există un sentiment bun, de încredere, care vine o dată cu învățarea din greșelile și succesele altora, din poveștile din cărți. Tocmai de aceea am rugat câțiva dintre managerii de afaceri din România să ne împărtășească preferințele lor de lectură – un titlu anume, din orice categorie - de la literatură universală la cărți de afaceri, biografii sau literatură internațională.

În același timp, ne-au spus ce anume au regăsit în paginile cărții preferate care le-a oferit inspirația de a face o schimbare pozitivă în business sau în viața de zi cu zi.

Pentru luna ianuarie, am selectat trei recomandări de cărți ce oferă acces la idei și posibilități noi, potrivite pentru un început de an aflat sub semnul rezoluțiilor de dezvoltare personală și profesională:

1. CREATIVITY, INC.
Ed Catmull și Amy Wallace

“Pixar, una dintre cele mai bune companii de divertisment, explică procesul prin care ajung să facă un entertainment de top și cum o colaborare incredibilă care trece peste interese personale este nu numai sănătoasă, dar și benefică, atunci când vrei sa atingi perfecțiunea. Dacă vrei să oferi servicii și produse de calitate, indiferent de industrie, este o lectură mai mult decât interesantă.”

Cristian Pană, Managing Director @ Ubisoft București

2. SECRETELE SUCCESULUI. CUM SĂ VĂ FACEȚI PRIETENI ȘI SĂ DEVENIȚI INFLUENT
Dale Carnegie

„Aceasta este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți pentru a întelege valoarea relațiilor umane de calitate și cât de multe beneficii pot să îți aducă ele în viață. Secretul stă în a dărui în mod autentic. Recompensele sunt peste orice așteptări. Ce viață frumoasă am avea dacă am pune cât mai mulți în practică!"

Teo Galea, Country Manager @ Colt Romania

3. LET’S GET REAL OR LET’S NOT PLAY
Mahan Khalsa, Randy Illig și Stephen R. Covey

„Este o carte ce reușește să traducă arta și misterul vânzărilor într-o abordare foarte pragmatică, autentică și clară, și cu multe exemple din viața reală.
Personal, cred că această carte este o valoare adăugată pentru orice lider, pentru că aduce în prim plan inteligența emoțională și transformarea personală, iar vânzarea devine un cadru prin care se pot construi relații interpersonale puternice, de durată și de încredere.”

Andrei Doibani, Managing Director @ Nagarro

Cum poți aduce inspirație și în echipa ta

Cum business-urile se află în continuă mișcare, este mai important ca niciodată ca managerii din companii să continue să învețe. Citind titluri care au inspirat deja persoane cu aceleași provocări poate fi unul dintre cele mai simple moduri prin care liderii organizațiilor să rămână la curent.

Dacă dorești să aduci inspirație și în echipa ta și să îți susții colegii în obiectivul lor de creștere, te invităm să completezi formularul din pagina noastră pentru a le oferi acces la Bookster, prima platformă modernă care aduce cărțile mai aproape de oameni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri