Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, pune la dipoziţia consumatorilor un număr special de telefon, folosit exclusiv în aplicaţia WhatsApp, pentru sesizarea neregulilor cu caracter de urgenţă.

La acest număr, 0790.219.551, care nu va folosi funcţia de apel video sau cu voce, sunt aşteptate mesajele scrise şi imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgenţă în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul ţării, transmite Agerpres.

Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică şi gaze naturale, cazuri de debranşări, pentru neplată a unor facturi greşite la energie încă necorectate, precum şi situaţii urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competenţa legală de soluţionare a instituţiei şi le vor da curs.
ANPC precizează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamaţiile realizate în mod curent.

"Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Reclamaţiile se fac în format scris - transmise prin poştă -, în format electronic sau se depun personal, pentru soluţionarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege", se arată în comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri