Silviu Diaconu, anterior Director Achiziții Produse Proaspete, a fost numit în poziția de Director al lanțului Supeco, brandul de discount al Carrefour România, preluând astfel poziția ocupată până de curând de Gabriel Cubanțov, care devine Director IMT (International Merchandise Trading), în cadrul departamentului de Achiziții Non-Food Franța.

Totodată,rolul lui Silviu, ca Director Achiziții Produse Proaspete, a fost preluat de Radu Gherman, anterior Director Achiziții pentru categoria Lichide și Tabac.

Supeco are o prezență de 26 de magazine la nivel național, cu o ofertă extinsă ce se adresează familiilor și micilor afaceri, cât și partea de produse alimentare proaspete, unde strategia din ultimii ani a companiei s-a concentrat pe extinderea parteneriatelor cu producători locali, ajunși la un număr de peste 1.000. Anunțul vine la scurt timp după alte numiri succesive în grup, mai exact preluarea responsabilităților din zona de e-commerce de către Gabrielei Stănică, în contextul numirii lui Cătălin Samara ca Director al noii structuri, Bringo Internațional.

„Le mulțumesc lui Gabriel, Silviu și Radu pentru proiectele strategice derulate în Carrefour România și pentru rezultatele obținute. Ca urmare a implicării lor, am dezvoltat programe de referință, sub umbrela Act for Food, de la fondarea cooperativei Vărăști, susținerea cooperativei Grădinile Noastre din Zarand sau dezvoltarea programului Creștem România BIO, la aducerea la raft a vinurilor produse de crame mici și mijlocii din România, alături de vinuri premium de la producători consacrați, prin programul Deschidem Vinul Românesc”, a declarat Julien Munch, CEO Carrefour România.

Silviu Diaconu, noul Director Supeco, lucrează în Carrefour de 19 ani, debutând în 2003 ca Buyer în departamentul de Achiziții și fiind specializat pe zona de produse proaspete. Având rezultate notabile, Silviu a fost promovat în mod succesiv, în rolul de Manager Achiziții Produse Proaspete, iar ulterior, Director Achiziții Produse Proaspete. Din această poziție, Silviu a avut un rol important în extinderea sortimentației de produse proaspete sănătoase, mai ales cele produse local, pentru a transpune direcția strategică a Grupului în acest sens.

Totodată, cu o experiență de peste 20 de ani în retail, Radu Gherman, actual Director Achiziții Produse Proaspete, a derulat proiecte unice și de impact de-a lungul carierei sale, coordonând inclusiv o serie de proiecte pilot în cadrul grupului Metro privind categoria de băuturi alcoolice soft în franciza La Doi Pași sau concepte noi de mecanisme promo și pricing.

Radu GhermanRadu și-a început cariera în Carrefour în 2016, ca Director Achiziții Lichide și Tabac. Sub coordonarea sa, Carrefour a dezvoltat în 2019 Deschidem Vinul Românesc, un program strategic de susținere a producătorilor români de vin și de apropiere a consumatorilor de vinul românesc, unic în Europa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri