CITR, parte a Impetum Group, a tranzacționat active agroindustriale în valoare de 13,15 milioane lei (peste 2,6 milioane euro) către Cerealcom SA Bacau, parte a grupului de companii Pambac, unul dintre cele mai mari grupuri românești din agribusiness-ul local cu o cifră de afaceri totală de aproximativ 740 mil lei în 2021. Activele aparțineau anterior patrimoniului Mândra SA, societate aflată în reorganizare.

„Tranzacționarea activelor către grupul Pambac, un brand românesc de tradiție, este în linie cu misiunea noastră de a descoperi investitori care cred în Romania și care pun în valoare activele achiziționate, cu scopul de a genera mai departe valoare în economie. Achiziția pachetului de active, aflat în patrimoniul societății Mândra SA, de către o companie cu experiență în domeniu și dorință de dezvoltare indică premisele unor investiții rapide și eficiente în modernizare, retehnologizare, optimizare și extinderea capacitățlor de stocare. Deși este un context dificil, vedem că agricultura joacă un rol esențial și ne bucurăm că investițiile în acest sector continuă, iar noi am putut contribui la acest proces. Totodată, prin ceea ce facem credem în afacerile românești și rămânem la convingerea de a le da o nouă șansă celor aflate în impas. Privind în viitor, găsesc extrem de important să contribuim fiecare la consolidarea economiei, cu responsabilitate, cu obiective îndraznețe şi cu o atitudine proactivă. Oportunitățile există, trebuie doar să profităm de ele, pentru că dacă nu o facem noi, altcineva o va face cu siguranţă”, declară Flavius Drăghici, Manager de Vânzări CITR.

Pachetul de active, vândut de administratorul judiciar al Mândra SA, include baze de depozitare pentru cereale în Tg. Frumos (Jud Iași) și Roșiești (Jud Vaslui), dar și un siloz pentru cereale și FNC (fabrică de nutrețuri concentrate) în Tecuci (Jud Galați). Activele sunt amplasate în zone cu agricultură intensivă, și au acces la infrastructură, atât rutieră, cât și feroviară.

Vânzarea pachetului de active a fost realizată prin licitație, iar prețul final a depășit cu peste 50% prețul de pornire, după ce companii importante din agribusiness la nivel local și national au manifestat interes și au luat parte la licitație.

Un alt activ industrial din patrimoniul Mândra SA, Fabrica de ulei din Bârlad, cu o capacitate de cca 2.500 tone/lună, așteaptă investitori, fiind scoasă la vânzare în cadrul unei proceduri de negociere directă. Mai ales în contextul dat, acest sector de activitate își consolidează poziția strategică și are perspective mari de creștere. Toți cei interesați pot obţine date suplimentare şi informaţii accesând platforma de vânzări a administratorului judiciar sales.citr.ro, cod produs 79192.

Valoarea tranzacțiilor realizate în ultimii 3 ani de CITR este de peste 280 milioane euro, din care peste 8 milioane doar de la începutul acestui an. Cele mai multe valorificări în ultimii 3 ani au implicat următoarele categorii de bunuri: mobile (12%), imobile (81%) și afaceri la cheie (7%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri