Lidl România inaugurează două magazine în orașele Timișoara și Ploiești, odată cu deschiderea celor două magazine urmând să se creeze 50 de noi locuri de muncă.

Noul magazin Lidl din Timișoara se află pe Strada Bujorilor, Nr. 160, iar cel din Ploiești este situat pe Strada Târgoviștei, Nr. 4, ambele urmând să se deschidă pe data de 14 aprilie, transmite compania într-un comunicat de presă.

Fiecare dintre cele două unități are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m². De asemenea, unitatea Lidl din Timișoara dispune de 140 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Ploiești are peste 120 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea celor două magazine Lidl, au fost create 50 de noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare al unității din Timișoara va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00.

În Ploiești, magazinul Lidl va funcționa între 7:00 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 07:30 și 21:00.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din Timișoara și Ploiești dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

Sursa foto: Lidl Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri