Mulți producători de vin cred că dacă au un produs bun acest lucru este suficient pentru a avea și vânzări pe măsură. În realitate însă, lupta din rafturile aglomerate ale magazinelor este dusă de etichetă, iar fără un design pe măsură, cele 6 secunde pe care clientul le acordă unei sticle de vin sunt adesea insuficiente, spune Joaquin Bonilla (foto), Creative consultant for Premium Brands.

”Eticheta de multe ori este cea care vinde produsul, sau cel puțin cea care îl face pe client să dea atenție produsului la raft. Mulți producători cred că dacă au un un vin sau un produs bun este suficient și că îndiferent ce ar pute pe etichetă vânzările vor fi bune”, consideră Joaquin Bonilla.

Cu o experiență de peste 20 de ani în advertising-ul românesc, Bonilla face parte din juriul competiției de etichete de pe sticlele de vin integrată în cadrul celei de-a 7-a ediții a concursului „Povești cu vinuri românești”, dedicat viticultorilor mici și mijlocii din toată țara și organizat de BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor.

Când vorbim de labeling, de etichetarea produselor, este important să avem ‘dragoste la prima vedere’. La raft, clienții nu acordă o atenție mai mare de 6 secunde unei sticle de vin, timp în care trebuie să începi o conversație, să spui ‘asta e povestea mea, acesta sunt eu’.

Joaquin Bonilla, Creative consultant for Premium Brands

Sursa foto: Joaquin Bonilla

Cum trebuie să arate o sticlă de vin în funcție de ocazie: La petrecere mergi cu o sticlă de ”show-off”. Trebuie să ieși în evidență

Eticheta potrivită pentru o sticlă de vin nu are o rețetă unică și universal valabilă. Astfel, eticheta trebuie să arate diferit în funcție de publicul căruia brandul se adresează.

”Dacă ai fost invitat la o petrecere, trebuie să aduci o sticlă de vin de ‘show-off’, care să iasă în evidență. Eticehta trebuie să aibă un font ieșit din comun, să fie aurie, argintie, etc. Sticla trebuie să fie remarcabilă... poate nu e cel mai bun vin existent în piață, dar când faci cadou o sticlă de vin vrei ca gazda petrecerii să îți spună ”wow ce sticlă frumoasă!”, spune Joaquin Bonilla.

Urmează apoi sticla de vin de masă, care petrece mai mult timp pe frapieră și are mai mult timp la dispoziție pentru a fi remarcată. Acesta poate avea o etichetă mai detaliată și care să spună o poveste ce poate stârni o conversație între cei care stau la masă.

”Nu în ultimul rând, vorbim de consumatorii ocazionali care vor să se simtă confortabili cu eticheta în funcție de propriile preferințe. Eu, de exemplu, prefer un design minimalist. Alți consumatori de ocazie poate vor alege o sticlă de vin care să se potrivească decorului din propria casă”, explică specialistul.

Soluția pentru producătorii de vin care vor să înghesuie o poveste pe câțiva centimetri de etichetă: Codurile QR

Puțini producători de vin lucrează cu agenții de advertising când vine vorba de design-ul etichetei. În aceste condiții, nu rar se întâmplă ca producătorii să aglomereze eticheta cu prea multe informații și elemente de design.

Vor să spună totul pe câțiva centrimetri de hârtie: vor o ilustrație cu podgoria, vor să apară și conacul bunicului, vor și strugurii, vor și o poveste detaliată. Este prea mult... eu mă pierd când văd o astfel de etichetă.

Joaquin Bonilla

O posibilă soluție este reprezentată de adăugarea unui cod QR pe eticheta sticlei, o soluție foarte rar întâlnită în România dar care ar permite stabilirea unui dialog mult mai detaliat cu acei consumatori care chair vor să știe mai mult despre povestea sticlei de vin pe care o văd la raft.

Citiți și Profilul consumatorului de vinuri: românii preferă vinurile seci, roșii și aleg să le cumpere din supermarketuri

În orice industrie contează labeling-ul, iar partea de QR codes este adesea o oportunitate pierdută. Dacă vrei să povestești despre regiunea de proveniență, despre heritage, despre cum se servește acel vin, poți face acest lucru sub forma unui clip video pe care apoi îl atașezi etichetei sub forma unui cod QR. Nu am văzut niciun brand românesc de vin care să facă asta. Am lansat această idee acum câțiva ani în urmă pentru Jack Daniels – a fost primul brand de băuturi spirtoase local care a făcut acest lucru”, menționează Joaquin Bonilla.

Un român consumă în medie circa 23 de litri de vin pe an, potrivit datelor Organizației internaționale a Vinului. Portugalia se află pe primul loc în Europa, urmată de Franța și Italia. Majoritatea românilor preferă să cumpere vin din supermarketuri – 43%, iar internetul este sursa principala de unde cei mai mulți află informații despre vinuri, fie că este vorba despre cum să le aleagă, să le deguste sau să descopere zonele de unde provin.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri