Pe data de 23 iunie, la Palatul Bragadiru, wall-street.ro.ro a premiat cei mai puternici lideri din România, în cadrul primei ediții a evenimentului “CEO’s Gala - Remarkable leaders that inspires the future” pentru că într-o lume a business-ului a cărei schimbare se derulează din ce în ce mai rapid, deciziile îndrăznețe, menite să fructifice oportunitățile care apar în aceste vremuri, scot la iveală adevărații lideri.

Au fost selectați lideri a căror pasiune și dedicare pentru business schimbă o întreagă industrie, nu doar compania pe care o conduc și inspiră deopotrivă angajați, parteneri sau chiar competitori.

“Am încercat să găsim zece manageri care preferă strategii pe termen lung care produc o schimbare reală atât pentru organizație cât și pentru lumea în care trăiesc. Dar, în același timp, lideri care gândesc în termeni de colegi, nu de subalterni, care gândesc în termeni de schimburi de idei, nu de ședințe, care gândesc în termeni de ecosisteme, nu de simple companii”, declară Roxana Grosu, redactorul-șef al wall-street.ro.

Evenimentul a cuprins și un fireside chat în care premianții le-au împărtășit celor prezenți despre competențele necesare unui lider de succes.

Ceremonia de premiere a fost completată de un program bogat de networking, desfășurat în cadrul grădinii de la Palatul Bragadiru, o posibilitate pentru toți participanții de a se conecta cu ceilalți invitați.

Retail jobs

“CEO’s Gala - Remarkable Leaders that inspire the future” este organizat alături de Tema Energy, în calitate de Partner, și susținut de către Carrefour, Mobexpert, We do Wow events, Băiatul cu Flori, Mousserie, Chivas Regal, Friddi, La Fântâna, Kafune, Pop Cola, Chocolissimo, Trofez shop și Beautik Haute Parfumerie.

Câștigătorii “CEO’s Gala - Remarkable leaders that inspires the future”

Elisabeta Moraru, Country Manager Google România

Sorin Stoica, CEO Eturia

Liudmila Climoc, CEO Orange România

Daniel Mischie, CEO City Grill

Gyula Fatér, CEO OTP Bank România

Eric Stab, Preşedinte & CEO Engie România

Julien Munch, CEO Carrefour România

Radu Savopol, Cofondator 5 to go

Iulia Ionescu, Country Lead Sanofi România și Moldova

Mirela Iordan, Country Manager Pfizer România

Sursa foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri