Berea fără alcool a devenit o piață în creștere, în ultimii ani depășind ca importanță categoria de beri cu arome slab alcoolizate. Iată un interviu cu reprezentanții companiei Berganbier despre cum s-au schimbat gusturile românilor în ultimii ani.

1. Ați observat o creștere în ceea ce privește preferința consumatorilor pentru mixurile de bere fără alcool?

Raspuns Bogdan Jianu, Senior Brand Manager, Bergenbier S.A.:

Cu siguranță în piață se poate observa o preferință pentru segmentul mixurilor de bere fără alcool, care în ultimii ani a reușit să depășească ca importanță categoria de beri cu arome slab alcoolizate. Vorbim astfel de un trend pozitiv care ne așteptăm să se mențină și în viitor, fiind susținut, în mare parte, de lansările și investițiile efectuate în ultimii ani, care contribuie la dezvoltarea accelerată a segmentului de bere fără alcool și a mixurilor aromatizate. Așadar, ne așteptăm ca acest segment să rămână o oportunitate de creștere în viitorul apropiat, mai ales dacă ne uităm la tendințele consumatorilor de a avea cât mai multe ocazii de consum responsabil.

2. Considerați că extinderea portofoliului Bergenbier S.A. în zona de bere 0.0 cu arome va atrage noi clienți?

Raspuns Bogdan Jianu:

Atenția producătorilor este îndreptată acum către schimbările de comportament legate de preferințele de consum. La nivel global și, implicit în România, există din ce în ce mai mulți oameni dornici să adopte un stil de viață echilibrat, sănătos. Și pe segmentul băuturilor se observă acest trend, astfel, ne bucurăm să vedem cum tot mai mulți consumatori explorează noi arome de băuturi, acordând încredere brandului nostru cu 0.0% alcool. Ratele foarte bune de conversie între cei care au încercat produsele Bergenbier S.A. și au rămas consumatori fideli demonstrează că Fresh 0.0, băutura noastră fără alcool, cu gust bogat de fructe, este un produs de calitate, care atrage noi clienți și totodată ne ajută să satisfacem nevoile și cerințele consumatorilor deja fideli. De asemenea, toate eforturile pe care le facem în zona de consum responsabil sunt apreciate de către consumatori și vom continua să fim aproape de ei, să diversificăm portofoliul conform cerințelor lor.

3. Au consumatorii o aromă preferată în cazul mixurilor de bere fără alcool și suc de fructe?

Raspuns Bogdan Jianu:

În piața din România peste jumătate din berile cu arome comercializate sunt cu aromă de lămâie, sau au la bază acest fruct. Abordarea noastră a fost, însă, puțin diferită. Încă de la început obiectivul nostru a fost să ne diferențiem, iar toate acțiunile noastre au țintit în această direcție. Am început cu două mixuri diferite cu aromă de măr & pară si zmeură & afine. Anul acesta, la un an de la lansarea Fresh 0.0%, am dezvoltat o nouă aromă de portocală și lămâie, care ne așteptăm să devină cel mai bine vândut produs din gama noastră. Per total, aș zice că am fost îndrăzneți, am mizat pe o abordare nouă, iar aromele pe care Fresh 0.0 le oferă în acest moment acoperă o bună parte din preferințele consumatorilor.

4. Care credeți că este principalul motiv pentru care consumatorii se orientează acum către băuturi fructate și fara alcool?

Raspuns Lucia Rudaci, Brand Manager Fresh 0.0:

Așa cum preciza și Bogdan, observăm că tot mai mulți oameni au început să facă alegeri conștiente și să acorde o atenție sporită produselor pe care le consumă. Iar această tendință există și pe piața berii. Consumatorii aleg să se îndrepte către băuturi fără alcool, cu conținut scăzut de calorii și fără conservanți, lucru care reflectă dorința lor de a face alegeri responsabile în orice moment al zilei. De aici rezultă și potențialul de dezvoltare al categoriei de băuturi fără alcool și al mixului de fructe, pe care noi l-am îndeplinit odată cu lansarea brandului Fresh 0.0. Suntem încântați să vedem cât de rapid acest brand a evoluat pe piața din România și este, cu adevărat, o poveste de succes.

5. Ce noutăți pregătește FRESH 0.0 pentru consumatori în următoarea perioadă?

Raspuns Lucia Rudaci:

Am lansat noua aromă și ne uităm cu atenție la moduri în care putem crește și mai mult brand-ul Fresh 0.0. Avem o serie de principii solide, care ne ghidează acțiunile punând întotdeauna oamenii pe primul loc. Atât pentru Bergenbier S.A., cât și pentru noi, nevoile consumatorilor primează. Astfel, în conturarea strategiei de business ținem cont în egală măsură de toate datele din piață, care au în centrul atenției publicul nostru țintă, dar și de trendurile internaționale cu potențial de dezvoltare la nivel local. Credem în puterea acestui brand, așadar, pregătim noi surprize care să creeze o conexiune emoțională între Fresh 0.0 și oameni, dar și să inoveze la nivel de categorie.

6. Care a fost abordarea în dezvoltarea acestui brand?

Raspuns Lucia Rudaci:

Brandul Fresh 0.0 se bucură de o campanie integrată 360. Astfel, reușim să ne bucurăm de o prezență constantă în rândul consumatorilor și să ne remarcăm în rândul potențialilor cumpărători prin toate canalele de comunicare.

Ne adresăm publicului nostru atât prin intermediul mediilor tradiționale de comunicare cu expunere și vizibilitate la nivel național (ex. TV, Outdoor, Digital), cât și prin intermediul mai multor proiecte speciale pe care le desfășurăm: pe canalele de Social Media, prin activări cu influenceri, prin participare la evenimente (The Color Run; Summer Well), programe de trial în e-commerce și pe litoral, toate acestea dedicate brandului FRESH 0.0 și noii arome lansate anul acesta - Lemon & Orange.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri