Cine va cumpăra activele Enel România? Aceasta e întrebarea momentului pe piața de energie de la noi, în condițiile în care furnizorul are 3 milioane de clienți.

Cine va cumpăra activele Enel din România, dar și din Peru și Argentina, țări din care gigantul italian va pleca în 2023? Francesco Starace, CEO Enel, a răspuns la această întrebare spunând că ”am inițiait discuții în acest sens. Nu pot dezvălui multe, dar negocierile în acest sens sunt în stadii diferite, în funcție de țară”.

”E un grup uriaș de potențiali cumpărători”, a precizat și Alberto de Paoli, CFO Enel.

Grupul Enel a anunțat pe 22 noiembrie că şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, în cadrul unui plan global de repoziționare. De asemenea, italienii vor să scape și de activele din Peru și Argentina, iar cele din Australia și Grecia vor trece la un model de administrare de tip stewardship.

”2023 va fi cheia de boltă pentru repoziționare”, a spus Alberto de Paoli, CFO Enel, anunțând oficial ieșirea companiei din România. ”În urma acestei repoziționări vom avea o structură optimizată”.

Nu se știe încă nimic despre compania care ar putea prelua activele Enel din România, deși s-a vehiculat numele grupului PPC (Power Public Corporation) din Grecia, care este condus de un fost CEO al Enel România.

Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt printre cei mai mari furnizori de energie din România, iar oferta lor include atât electricitate, cât și și gaze naturale. De asemenea, italienii dețin și Enel Green Power România, unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă din țară. Enel deține o capacitate instalată de 534 MW în cele 12 parcuri eoliene și fotovoltaice, ceea ce reprezintă 2% din producția de energie electrică a României.

Oricum, clienții Enel din țara noastră nu vor rămâne fără energie electrică după ce italienii vor pleca din România.

Sursa foto: Enel Romania/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri