Angajaţii vor putea beneficia de abonamente pentru sport, dar şi programe de recuperare medicală din partea firmelor unde lucrează - prevede o iniţiativă legislativă adoptată săptămâna aceasta în Parlament.

Potrivit deputatului USR, Claudiu Năsui, proiectul permite angajatorilor să îşi deducă aceste cheltuieli în limita a 400 de euro pe an/angajat.

"Legea adoptată de Parlament, pe care am co-iniţiat-o, introduce, după modelul deducerilor pentru Pilonul III şi pentru asigurările de sănătate, o nouă deducere: pentru sălile de sport şi alte facilităţi sportive. Legea are drept scop ca românii să poată merge să facă sport şi mişcare, să aibă un stil de viaţă mai sănătos", declară Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Proiectul de lege completează Codul fiscal în sensul introducerii în categoria cheltuielilor deductibile a contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scopul de întreţinere, profilactic sau terapeutic. Cheltuielile vor fi deductibile în limita echivalentului a 400 de euro pe an, se arată în comunicat.

De această facilitate fiscală vor beneficia atât salariaţii, cât şi cei care au venituri din activităţi independente.

Conform ultimului raport al Comisiei Europene din 2021 privind profilul de ţară, speranţa de viaţă în România rămâne printre cele mai scăzute din UE, cu aproape 6 ani sub media UE. Aproape jumătate din totalul deceselor din România pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali, care includ îndeosebi activitatea fizică scăzută - alături de factori precum consumul de tutun, alimentaţia nesănătoasă, consumul de alcool - pe lângă factorii de mediu, cum ar fi poluarea atmosferică, mai precizează sursa citată.

Sursa foto: World Class

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri